Cercul Psihopaților

Capitolul 6 - Decadere in favoarea lui

       Chris nu era Chris cand era pe motocicleta. Era diferit. Nu vorbea și mușchii lui se incordau tot timpul, se plia odata cu motocicleta printre mașini și motorul părea să bată odata cu inima lui.
     
      Enidy era pentru prima dată pe o motocicleta și singurul lucru la care se putea gândi era de unde naiba aflase pușcăriașul unde locuia?
      Înghiti în sec cand el intra pe strada unde se afla casa ei și încetini considerabil, motorul maraind în oasele fetei. O durea capul și abia aștepta să coboare de pe blestemata de bicicletă cu motor.
     
       Chris fluiera admirativ și opri motorul chiar în fata casei fetei, motocicleta pierzindu-si brusc strigatele ascuțite.
      Se întoarse spre ea și era evident ca ranjea de cand intrase pe alee, colțurile ochiilor i se incretisera și tatuajele arătau grotesc în apusul soarelui. Era ca și cum se topea și își schimba trăsăturile sub ochii ei.
  
       Dar apoi el deschise gura si cand se scarpina la ceafa, era același de mai devreme, bărbatul arătos care ii întinsese o pungă cu jeleuri:
       
      - Încă iti simt căldura pe spate.
   
       Enidy a tacut, cu o mana la masca și infruntandu-l din priviri. El ofta și își coborî mana de la ceafa:
    
        - Ok, asta a sunat greșit.
  
        - Wow, serios? Facu satena amuzată de expresia lui.
    
       Era uimitor cum ea putea citi expresiile celorlalți și să se bucure de trăsăturile lor și ei nici macar nu ii puteau vedea fata. Doar ochii și buzele, nu o trada nimic.
   
      Sau, cel puțin, asa spera ea.
     
    Chris își pleca barbia, deranjat și ii replica aspru:
   
     - E o petrecere maine seara la mine acasă. Herard mi-a zis ca esti obligată să mă însoțești.
   
       Satena se poticni în șovăială lui, în felul în care o privea ca și cum avea să țipe la el. Era totusi un bărbat de douazeci si ceva de ani, care fusese la pușcărie și era înfricoșător ca naiba. Ce il apucase?
  
       Dar apoi își ridica barbia și orice slăbiciune dispăru. Ochii lui albastri păreau să o provoace sa indrazneasca sa nu vina. Nu veni, strigau ei, și o sa vezi tu.
 
       Era groaznic sa ii privească. Își mută privirea.
   
      - Acum Herard iti alege partenera?
  
      Tatuatul scuipă cuvintele:
   
     - Herard da petrecerea. O numește "reintregare în societate" sau ceva de genu'. Planuieste sa scape și de aia.
    
     Arăta cu degetul spre masca ei și vorbea concret și serios. Erau atât de aproape, nici macar nu coborârasera de pe motocicleta.

    El doar se întorsese și acum stăteau fata în fata și ea voia sa se dea mai în spate, dar asta însemna să stea cu fundu' pe ciment. Era mai frumos de aproape.
   
      De aproape ochii lui erau o culoare întunecată și uitată de albastru, un albastru despre care nu s-au scris cantece sau poezii inca. Avea maxilarul mai pronunțat și piercingurile mai aprige și pielea lui părea ireal de fina.
    
     Enidy tusi si murmură în pumn:
     
    - Nimeni nu o sa o dea jos vreodată.
    
      Chris zâmbi obosit, ca și cum ea era un copil razgaiat care îl întreba cat mai au de mers până la destinație. Clatină din cap, tatuajul de pe gat i se misca cand bombani atotștiutor:
  
      - Ce zici de un mic pariu?
    
     Enidy facu o grimasa.
 
      - Ce fel de pariu?
   
      El păru încântat de curiozitatea mascatei. Se apleca spre ea -- deși erau deja destul de aproape --, ar fii fost de ajuns sa isi miste buzele doar un centimetru ca sa o sărute. Nasul lui ii împingea masca, o simțea apasandu-i pielea și durerea provocata de apăsarea sa.
       
        - Pariul consta în încăpățânarea asta caracteristică a ta si puterea mea fermecătoare de convingere.
   
      Ea ridica din sprâncene pe sub masca, el batu în marginea măștii cu degetul arătător. Arăta convins de ceea ce spunea. Arăta de neoprit. Arăta ca cineva care ar ucide.
      
       - Pun pariu ca o sa dau masca asta jos de pe fata înainte ca tu...
     
     Nu il vedea ranjind, dar il simțea. Fiorii care ii traversau pieptul ii murmurau ca el rănjeste. Ii vedea doar ochii cascati, de pușcăriaș și ii simțea apăsarea din zona feței. Ii simțea nerăbdarea și nervozitatea. Dar putea sa jure că el ranjea ca un avocat care tocmai a câștigat un proces.

    
      - Ca eu sa ce? Scuipa ea cuvintele, enervata de presiunea lui asupra ei.

     Chris se îndrepta de spate, rupand orice urma de apropriere dintre ei și zâmbi draceste:

      - Nu e evident? Înainte ca tu sa te îndrăgostești de mine.

    Apoi ea coborî de pe motocicleta lui fara sa spuna nimic și el dispăru la fel de repede cum ii vorbise.

    Ca și cum vorbele lui nici nu fusesera rostite vreodată.