Am avut o zi îngrozitoare după noaptea trecută. După acel incident nu am mai reușit sa închid ochii nici macar pentru câteva secunde.
Blestemata sa fie imaginația mea.
Mama mi-a pus o grămadă de întrebări,văzându-mă aproape toată ziua atât de abătută dar am liniștit-o spunându-i că sunt bine de atât de multe ori încât a renunțat sa mai întrebe în cele din urma.
Adevărul e ca sunt doar puțin abătuta,dar mult mai obosită.
La școală a fost o zi cu adevărat obositoare si am făcut față cu greu după o noapte nedormită. Dar am reusit. Iar când am ajuns acasă mama m-a rugat sa o ajut la diferite treburi casnice si cu toate ca îmi doream sa o refuz din tot sufletul, nu am putut.
Așa că am continuat toată ziua să mă duc dintr-o parte în alta,făcând cine știe ce,lăsând oboseala sa devină și mai stăpâna pe corpul meu.
Si iata-mă acum la ora zece si jumătate,proaspătă ieșită din dus,îmbrăcată cu pijamalele mele albe, simple,tinandu-mi oaia in brațe si pregantindu-ma de somn.
Îmi pornesc un playlist si las cana cu cacao undeva pe noptiera înainte să-mi las capul sa cadă pe perna moale.Bella a refuzat sa doarmă cu mine,considerând podeaua mult mai confortabilă decât patul. Pierderea ei.
Când a treia melodie a playlist-ului a luat final si contactul meu cu ceea ce era in jur se încheie. Pleoapele îmi cad grele ,acoperindu-mi iriși căprui lasandu-ma sa ma scald in dulcele somn.
Același zgomot de noaptea trecută îmi sperie somnul facandu-ma să-mi deschid ochii si sa tresar. Bella sta ghemuita la pieptul meu si înainte sa fac orice alta mișcare o mângâi pe creștet.
Caut prin întuneric întrerupătorul veiozei si o aprind lasandu-mi ochii sa cada pe ceas. Ora douăsprezece si cincizeci și nouă de minute.
Un oftat îmi scăpa printre buzele cărnoase si involuntar îmi întorc capul spre geam. Ce e in capul meu ? Tărâțe presupun..sau nimic..
O fracțiune de secunda,atat îmi ia să clipesc,moment în care in fata privirii mele ,dincolo de geam, apare același trup ,aceeași privire cu aceeași intensitate. Înghit in sec si închid ochii. Număr până la zece,daca treaba avea sa meargă ca si in seara anterioară când voi deschide ochii in fața geamului nu va fi nimic :
Niciun bărbat!
Nicio umbră!Nicio privire!
Ochii mi se deschid si scâncesc când el e tot acolo. Mai aproape.. Atât de aproape de geamul meu.
Un zgomot se aude de pe holul casei si clipesc repede. Când ochii îmi cad din nou pe geam, el nu mai e..
***
Păi ăsta e noul capitol. E cu mult mai lung decât am intenționat să fie..
Sper că nu v-am plictisit.. Știu că e cam sec,dar momentan nu are cum să fie altfel..
Vă aștept părerile!!La muți ani tuturor cu ocazia zilei de Sf. Ion ! 🎇🎇🎇
CITEȘTI
He's Watching Me ✅
Short StorySe spune că somnul e cel mai liniștit lucru pe care îl poate experimenta un om,atât pe timp de noapte cât și ziua. Dar cât de liniștită poți dormii când cineva îți urmărește somnul din umbră? ©copyright