În timp ce tu te pierzi ca prostul
prin valuri largi, multe și infinite,
eu mor încet în disperare.
Prostule, m-ai lăsat pe drumuri adormite!
Mă lași, te duci, dar nu mai vii,
așa cum tu făceai mereu.
Ori te-ai pierdut, ori nu te-ai știut nicicând,
dar nu mai ești cel din sufletul meu.
Ai ales să simți că nu ești al meu,
că n-ai fost sau că nu vei fi,
pentru că știu, iubitul meu,
că sunt prea mică ca tu să-mi fii...
Orice! Iubit, scăpare, paradis,
Ești dispărut de mult din mine,
deși nimeni și nimic nu m-ar face niciodată
să-ți cer să lași pe altcineva decât pe mine să te aline.
Și tu te pierzi prin valuri infinite,
iar eu rămân tot pe drumuri adormite.
CITEȘTI
Perfectionis
ŞiirSpunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecți...
