Pe aripile durerii
Sfârtecat de plăcere,
Alinat de suferinţa
Ce-i alimenta focurile puterii,
Cu buzele-i ca soarele
Cu fruntea-i ca dealurile
Cu ochii-i ca oceanele
Cu mintea-i ca pădurile,
Focuri îi ieşeau din ochi
Fulgere-i ieşeau din mână
Distrugând umanitatea,
Toate pentru mândra Lună.
Vorbe grele le şoptea.
Lumea lor de oameni reci
Toată se cutremura.
Pe toţi frica-i domina.
"Oameni proşti!" vorbise el
Aruncând suflete-n neant,
Iar plăcerea persistă
În inima 'celui gigant.
CITEȘTI
Perfectionis
PuisiSpunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecți...
