Am nisip in ochi
ce mă împiedică să văd
cine stă în oglindă și pe cine așteaptă.
Un copac crește în mine
și nu are crengi;
nu ajunge până la cer, e doar legat de pământ.
Legat de cine a fost și atât,
căci sunt limitată
și condamnată să fiu eu.
În oglindă nu-i reflexia,
căci eu sunt aceea.
Sunt ștearsă, căci e una murdară și ancestrală,
dar pe care cineva încă o curăță
și o dă cu lac,
de parcă apogeul nu i-ar fi apus.
Dar curând mă prind.
Nu mă așteaptă pe mine.
Eu aștept ceva, pe cineva să vină.
Oricine, dar nu eu.
CITEȘTI
Perfectionis
PoetrySpunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecți...
