Despărţire
Lacrimi pline de iubire
Udau micile mâini legate
Ce-şi împărţeau inimile
De însuşi Soarele împreunate.
Îşi zâmbeau şi se priveau,
Trimiţând iubire prin degetele lor.
Aveau un destin coexistent,
Un destin etern, nemuritor.
Băiatul întinse o mână,
Se uită în ochii ei sticloşi,
Îi ceru să mai rămână,
Îi ceru să nu îl lase la oamenii ticăloşi.
Dacă ea pleca, pleca şi inima lui
Ce era scufundată în sângele fetei,
În culoarea spicului
Şi în mireasma dragostei.
Fata-i sărută ultima dată buzele
Şi plecă tristă spre capătul drumului.
Îşi lăsă iubirea de izbelişte.
De ce nu zbura cu el de-a lungul cerului?
CITEȘTI
Perfectionis
شِعرSpunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecți...
