Scuză-mă, tu, iubitule,
Pentru inima ta zdrobită, refolosită, apoi aruncată,
Pentru purtarea mea fără scrupule,
Pentru speranța ta sfărâmată.
Scuză-mă, tu, cel ce cu vorbele sale
Îmi curmă și-mi provoacă durerea.
Cel ce nu și-a permis să plece agale
Odată cu tăcerea.
Scuză-mă, tu, cel pe care oricând
Îl voi iubi ca pe propriile-mi flori roze.
Scuză-mă, tu, cel pe care nicicând
Răceala mea nu l-a făcut să se-ndepărteze.
Îți mai cer o dată prețioasa iertare.
Îți mai cer ultima ta răsuflare,
Cea care mă va îndepărta de la a ta dezertare.
Cea care mă va aduce la vechea mea aflare.
Scuză-mă, tu, cel pe care-l aștept cu arma la pământ și cu flori roze la mormânt.
CITEȘTI
Perfectionis
PoetrySpunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecți...
