Părăsită în propriul abis
O lacrimă de aur căzuse
În oceanul său de tristeţe,
Iar fiecare fiinţă privea
Sărmana fata cu acurateţe.
Plânsese zile-n şir
Pentru a ei inimă frântă,
Formând astfel în jurul său
O lume mică şi amărâtă.
Din lacrimile sale de aur
Formase un întreg abis,
În care-şi scălda zilnic
Inima rănită de un proscris.
Plecă după atâta timp,
Luând odată cu el
Viaţa din sărmana fată
Ce îl aştepta de-un anotimp.
Trecuseră mii de clipe
Ajunseră mii de minute,
Porniseră mii de ore,
Dar tot nu era nimeni să o ajute.
CITEȘTI
Perfectionis
PoesíaSpunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecți...
