END ✔

5

- S-ar parea ca iti vei intalni iubirea vietii.

Eu? Iubirea vietii? Abia daca vorbesc cu baietii coerent, ce sa mai vorbim de stat cu adevarat cu unul!
Toate fetele incep sa o imbratiseze bucuroase, in timp ce ea se clatina intr-o parte si-ntralta din cauza minunatei lor bucurii.
- T-trebuie sa fie o-o greseala, Cana!
- Insinuezi cumva ca prezicerile mele ar fi gresite? zice nervoasa.
- N-nu, bate in retragere blondina.
Sa mergem napoi la Natsu.
- Sa fac un contract...oare a fost o decizie buna? Daca afla cineva, ar putea crede ca m-am inmuiat...nu, nici vorba. Pana la urma Kyoka este una dintre ucenicii mei. Mard Geer, pregateste-te. Insa nu o sa-mi fac miscarea acum. Vreau sa vad cat timp esti dispus sa ma distrezi. Apoi, te dau drept mancare la ingeri. Vei fi o masa regeasca, Mard Geer. Dar inainte, o sa te prajesc, macar putin, pentru placerea mea.
Plimbandu-ne pe holurile lungi de piatra ale palatului, dam de o camera in care se poarta o discutie destul de interesanta.
- Maestrul a...murmura Seilah uimita.
- Da. Se pare ca Mard Geer e mult mai evident decat se astepta. Oare de ce nu ma mira?
- Crezi ca avem un turnator printre noi?
Kyoka da negativ din cap.
- Daca aveam, de ce ar fi ajuns atat de departe incat sa faca un contract cu mine?
- Ai dreptate, Kyoka-sama.
O mica liniste se lasa intre cele doua.
- Kyoka-sama.
- Hm? Da, Seilah?
- O sa stai cu maestrul?
Sta putin si se gandeste.
- Presupun ca da...adica, ordinele sunt ordine...
- Crezi ca maestrul...te iubeste?
-Tin la tine,Kyoka.
Numai asta ii rasuna in minte. Un ecou. Suna asa placut. Buzele sale dulci, atingerile sale.

A avut incredere in mine. M-a lasat sa-l vad vulnerabil. Poate nu e bine ca i-am povestit lui Seilah, dar am incredere in ea. Nu va afla nimeni. Plus, oricum nu o intereseaza indeajuns incat sa tina minte prea mult timp. Sau mai bine zis isi va ordona sinesi sa uite, dupa discutia noastra.
- Nu stiu, Seilah. Insa imi e de ajuns sa stiu ca tine la mine. Imi e mai mult decat suficient sa-l am aproape. Sa aiba incredere in mine.
Zambeste usor.
- Poate aceasta este iubirea...
- Poate. Totusi, un demon e in stare sa iubeasca? Un demon poate avea sentimente macar?
- Maestrul ne-a spus ca il putem intreba pe lordul Zeref.
- Nu cred ca ar trebui sa-l deranjam pe lord cu prostiile noastre.
- Da...ai dreptate, Kyoka-sama...spune usor trista.
Demonita cu par vede ii pune usor mana pe umar.
- Va fi bine, Seilah. Sunt sigura ca o sa afli ce este iubirea. Plus, oricum lordul nu este aici momentan. Poate data viitoare.
Zambeste.
- Mhm. Pana atunci, o sa ma informez referitor la asta.
- Ma bucur sa aud asta, zice ridicandu-se de pe scaun. Acum, daca ma scuzi, merg sa ma plimb putin.
Da afirmativ din cap.
- Ma bucur pentru tine, Kyoka-sama.
Zambeste usor si iese din camera.

Seilah este atat de buna si calma. Ma bucur ca e discipolul meu.
Merge cu pasi mici pe holuri. Dupa ceva timp se opreste, uitandu-se pe geam.

Focul este agitat in acest moment, din cate observ.
Se unduieste tot mai mult,crescand totodata. Brusc,dispare, de dupa el fiind vizibili aburi grosi. Risipindu-se incet, puteai zari o umbra, tot mai clar, in final vazand un demon.

Solzi rosii ca sangele in care ne scaldam, gheare lungi ca ale mele, numai bune pentru sfasiat, coarne marete aurii, o coada lunga si puternica, taioasa ca bicul. Aripile sale erau marete si usor stranse.

Brusc, se intoarce.
- Kyoka? zice surprins.
Demonita inghite in sec.

Chiar arata infricosator.

Acest gand spune multe, venind de la cineva ca ea.
- Nu trebuie sa-ti fie teama. Ne antrenam?
Se uita surprinsa la el. A revenit rapid la forma sa normala.
- Si-sigur.
Sare pe geam si merge la el,incepand sa se antreneze.
Revenind la Lucy, o gasim cu zambetul pe buze.
Inca o zi plictisitoare de scoala s-a terminat! Ce ma bucur!
Alearga bucuroasa pe aleile de piatra, invartindu-mse lejer, in timp ce adidasii ei faceau mici zgomote.
- Luuuuuucyyyyyyyy! se aude brusc un tipat de fericire.
Se opreste, uitandu-se socata la persoana din fata sa.
Persoana misterioasa ii face zambitoare cu mana.

Nu pot sa cred, arata fix cum mi-o aminteam! Dar...daca ma uit atent, e mai frumoasa.
Blondina clipeste des. Simtea cum lacrimile de fericire o sa isi faca aparitia ca un potop. Prietena sa pe care nu o mai vazuse de ani de zile era aici, chiar in fata ei!
- Te-ai blocat? zice amuzata. Esti bine? spune ingrijorata vazand ca blonda nu reactioneaza.
Lucy isi pun mainile la gura, lacrimile incepand sa curga. Suspina incet.
Explorand orasul, dam de o casa simpla, dar vesela, inauntrul ei un barbat brunet uitandu-se in oglinda.
O noua zi in care sunt fericit. Au trecut atat de multe, incat ma intreb daca nu cumva e o iluzie.

Coboara din dormitor si vede un titirez auriu fugind dintr-o parte-ntralta.
Se sprijina lejer de perete, uitandu-se cu drag la mica lui zana inocenta, cum ii place sa o alinte.
Se rotea de colo colo, spargand oua si asezand diferite lucruri, imbracata cu o rochita alba, larga, deasupra genunchiului, un sort albastru ca cerul, iar parul ei ondulat era prins intr-o coada ridicata, simpla.
- Ce faci, Mavis? zice amuzat, din cauza ca ea se impiedicase, ca de obicei de altfel, cazand in fund.
- Zeref! spune surprinsa, uitandu-se la el si frecandu-se in locul dureros.
Zambeste fericit.
- Cam multa activitate, nu crezi?
Ii intinde mana si o ajuta sa se ridice.
Blonda da negativ din cap.
- Ba deloc! Astazi vine Lucy la noi!
Brunetul ii ia fata micuta intre palme, obrajii ei devenind fierbinti si imbujorati.
- Te iubesc mult, Mavis.
Ii zambeste dulce.
- Stiu, Zeref. Si eu te iubesc mult!
Se departeaza, fugind iarasi dintr-o parte-ntralta.
- Cat de mult?
- Ca pe zane! spune sigura pe ea, intr-un mod dragut.
- Vrei sa te ajut?
Da negativ din cap.
- Ma descurc.
- Ce gatesti? zice curios.
- Ma gandeam sa fac snitele.
- Suna bine. Vrei sa fac eu piureul de cartofi?
- Mm, asta e o idee buna.
- Stii, cred esti prima dupa fratele meu care nu se teme de mine.
- Nimeni nu se teme de tine, Zeref. Nu mai fi emotiv!
Rade usor.