END ✔

10

Insa oare ce face Lucy?
Blondina merge pe holurile lungi ale scolii spre dulapul ei. Orele se terminasera, iar ea ramasese ultima la scoala. Isi ia micutul ghiozdan in spate si iese cu pasi repezi din cladire. Merge cu viteza, caci Mavis sigur isi face griji. Mergea pe aleile mai putin circulate, pentru a ajunge mai repede acasa. Brusc, aude niste pasi in urma sa, marind viteza. Insa acei pasi nu se opreau. Incepe sa alerge, pasii auzindu-se tot mai apasat in spatele sau. Se ascunde dupa un colt, iar acea persoana se uita in diferite parti. Dupa o mica analizare a imprejurimilor merge mai departe.
Rasufla usurata. Ceva total nepotrivit, caci a auzit-o. Venea spre ea, aceasta fiind total speriata de ceea i-ar putea face.
- Haide, nu-ti fac nimic, aude vocea lui groasa.
L-a putut recunoaste cu usurinta. Era inalt si bine facut, cu parul blond si o cicatrice in forma de fulger la un ochi. Da, era Laxus din a doispea, caruia a refuzat sa ii fac temele, din nou, de dimineata.

- D-de ce m-ma ur-urmaresti? zice blonda cu teama.
- Imi esti datoare cu tema la mate. Sau ai uitat de ce nu se ia lumea de tine?
Lucy isi lasa capul in jos.
- D-dar nu mai v-vreau s-o fac...am si eu teme...
El ofteaza.
- Speram sa ma pot intelege cu tine. Credeam ca esti o fata isteata.
Isi trosneste pumnii, facand-o sa inchida ochii.
Astepta sa isi ia bataie, ceva destul de obisnuit pentru tocilarii ca ea.
Insa in schimb a simtit o caldura incredibil de placuta.
Acum cateva momente, Natsu mergea pe strazile mai intunecate ale Magnoliei, cand brusc a auzit niste pasi apasati la cateva strazi departare. A luat-o si el la pas, sa vada despre ce e vorba, caci ar putea fi interesant. Vedea o fata micuta de statura, cu parul auriu, prins in doua codite. Un copil, mai pe scurt. Iar in urma lui era un baiat mult mai inalt, care o urmarea.
S-au oprit intr-o fundatura. Se apropie cu grija, pentru a nu fi auzit si nici vazut.
- Credeam ca esti o fata isteata, aude vocea lui.
Isi trosneste pumnii dupa care unul il indreapta spre micuta fetita. Inacceptabil!
Dintr-o miscare, a ajuns intre ei, pumnul lui fiind in palma sa, fumul si praful ridicandu-se de la picioarele sale care se frecasera de trotuarul prafuit.
Era incredibil de nervos.
Se uita la el, devenind si mai scarbit.
- Sa te iei de un copil...scarbos Laxus.
Barbatul se uita uimit la rozaliu.
- Pumnul jos, acum!
Ii retrage pumnul, uitandu-se in jos.
Cum a ajuns el aici?
- Daca nu pleci acum...si aude pumnii lui Natsu ciocnindu-se puternic, dupa care trosnindu-se.
Inghite in sec si pleaca.
Nu pot sa cred! Tipul asta i-a tinut piept lui Laxus! Laxus parea ca...se teme...de el. Daca Laxus se teme de el...
- Nu te teme, zice calm.
Se intoarce si ii zambeste larg.
- Esti bine?
Blonda clipeste de cateva ori.

Ce repede si-a schimbat starea.

Se uita atenta la el.
- S-a intamplat ceva? zice confuz.
- Tu! spune uimita.
Acelasi par, aceeasi fata...
- Ne cunoastem?
Nu incape indoiala. El e...
- Natsu...spune punandu-si mainile la gura din cauza socului.
La cateva strazi distanta, Mavis fugea cat o tineau picioarele!
Nu e bine, asta nu e deloc bine!
Alerga spre casa, parul sau zburand in toate partile.
Ajunsa in fata ei, da cu usa de perete.
- Zeref! tipa cu putere, gafaind.
- Mavis? De ce gafai? S-a intamplat ceva?
- Natsu, zice scurt.
Ochii i se maresc la auzul numelui fratelui sau mai mic.
- Ce e cu Natsu? spune panicat.
- E aici.
Peste cateva momente se aseaza pe canapea, el dandu-i un pahar cu apa pe care il bea imediat.
- Zi-mi despre Natsu.
- Bine...deci...incepe rasufland greu. Eram la scoala, tocmai ieseam din clasa lui Lucy. Si cand am iesit, l-am vazut pe Natsu!
- Natsu...la Fairy Tail?
- Da. A venit sa o vada pe Lissana.
- O nu, asta nu e deloc bine! El si Lucy s-au intalnit? A aflat cineva ceva suspicios?
- Nu stiu, Zeref!
In alta parte a orasului, intr-o camaruta modesta, se afla mezina familiei Strauss.
Sta acasa si isi fac temele. Sau cel putin asa ar trebui.

Se tot uita pe geam asteptand sa apara Natsu! Dupa atata timp a reusit sa il revada!

Nu pot sa cred ca a venit pe pamant sa ma vada pe mine! Ne stim de cand eram mici si el era speriat de moarte de Mira-nee. S-a schimbat, e sexy si mult mai serios. Insa imi pot da seama ca i-a facut placere sa ne revedem. Spre deosebire de Zeref, care ma sperie, Natsu e bun si prietenos. Mereu a fost asa. Adora sa se lupte, insa doar pentru a-si masura puterile, nu ii face placere varsarea inutila de sange si mortile in masa. Totusi, ceva s-a intamplat cu el. Cat de mult sa-l fi influentat nenorocitul ala de Zeref dupa plecarea lui Igneel? Nici nu vreau sa-mi imaginez cat de dor ii este de el. Pentru Natsu Igneel era totul! Tata, prieten, frate, familie, totul era Igneel. Erau de nedespartit, desi se certau incredibil de des, fiind doua firi a naibii de incapatanate. Insa eu stiu cel mai bine cat de mult il iubea Natsu pe Igneel si cat tinea la el. Cand ma gandesc ca singura amintire ramasa de la el e acel fular...fularul alb din solzi de dragon pe care nu il da jos nici o data...
Brusc, se aude un ciocanit la usa.
- Lissana, pot sa intru?
- Sigur, Mira-nee!
Intra inauntru, inchizand-o in urma ei, dupa care se aseaza langa micuta ei sora pe pat.
- Siiiiiii...spune lungind i-ul.
- S-a intamplat ceva, Mira-nee? o intreaba suspicioasa.
- Haideeee, stiu ca imi ascunzi ceva, spune facandu-i cu ochiul.
- C-ce? se balbaie rosind.
- E un motiv pentru care radiezi asa de bucurie!
Zambetul i se mareste, dandu-i de inteles ca are dreptate.
- Deci? spune vesela.
- Azi, cand am iesit din clasa, am dat de Natsu!