Prolog

4K 172 6
                                    

 — Nu... 

Încă sprijinită pe coate, privesc ochii lipsiți de orice licăr de lumină, pe jumătate întredeschiși și umezi. Mă apropii ca să îi ating obrajii cuprinși de fierbințeală cu palmele și să îi vorbesc, să îi șoptesc preaiubitului să mă mai privească o ultimă dată. El tace. Îmi încleștez degetele în părul lui bălai și umed și cerșesc cu umilință un singur sunet, un singur cuvânt, un singur nume.

— Nu! strig, înecată în frică și durere. Nu, nu, nu, dragostea mea! Orice, dar nu dragostea mea! Adu-mi-l înapoi, îi cer lui Dumnezeu. Dă-mi-l înapoi! Dă-mi sufletul înapoi!

ElizabethUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum