Elizabeth

Prinț de Wales

                                                          Ianuarie 1473

Anthony se arată mulțumit și mândru de faptul că a fost numit tutorele nepotului său, viitorul rege al Angliei și fiul meu. Zâmbește mereu, însă nu-și scoate pieptul înainte precum un păun colorat, ci rămâne umil și calculat, căci mulți îl invidiază pentru asta. Ceremonia se desfășoară splendid, Anglia se bucură de pace și prosperitate, de un moștenitor care-și va lua curând gospodăria în primire iar eu mă dovedesc iarăși fertilă. Diminețile îmi sunt umbrite de greață și amețeli iar soțul meu este în culmea fericirii. Ce altceva ne-am mai putea dori? Ce altceva ne-am mai aștepta să primim când viețile noastre nu sunt în pericol? Probabil că asta gândește Edward acum, în timp ce spada lui atinge umerii lui Anthony, însă eu știu exact ce-mi doresc. Avem lângă noi trei bărbați ursuzi care privesc întreaga ceremonie precum și-ar dori să se transforme într-o execuție. George, ducele de Clarence, Richard, duce de Gloucester și sir William Hastings. Regele nu i-a ales pe niciunul ca tutore pentru fiul lui, iar singurul lucru care-i face din mari dușmani în aliați este ura pe care o simt pentru această sărbătoare. George e prea lacom pentru acest post, Richard e mult prea tânăr iar Hastings e o brută. Relația dintre noi a rămas la același nivel. Hastings e un prieten apropiat soțului meu, dar nu l-am iertat niciodată pentru afacerea dificilă cu care m-a lovit atunci când m-am înfățișat dinaintea Alteței Sale cu doi băieți mici și orfani, disperată de a le recuperare moștenirea de drept, în care tot ce puteam să văd când mă trezeam era un viitor nesigur și periculos. De asemenea, îl socotesc răspunzător pentru toate aventurile bărbatului meu. Nimeni nu este la fel de familiarizat cu regele în momentele sale de companie desfrânată. Îi răspund cu o privire rece ca gheața iar el se preface că n-a observat. Ce poate spune el? Ce-mi poate face el? Dacă ar fi să cumpănesc cu băgare de seamă atunci răspunsul adevărat este că multe, însă se străduiește să mă respecte din dragoste pentru bunul său prieten, regele. Ar fi de ajuns ca el să rostească un singur cuvânt trădător asupra mea ca Edward să-l supună unei vieți chinuitoare. Se afișează mulțumit de perspectivele lui, căci Edward l-a numit căpitan al garnizoanei din Calais în locul lui Anthony imediat după revenirea lor din exil.

El și Anthony sunt bărbați cu personalități diferite. Hastings este un prieten libidinos în vreme ce fratele meu este serios și remarcat pentru pietate, ordine și interese literare, precum și pentru capacitatea sa de soldat. Nu e de mirare că regele îl preferă pe el. Tot ce face Hastings este să-l conducă pe rege la târfe și să-l aducă înapoi beat.

Îmi înăbuș un chicot la gândul că bărbatul care se fălește a fi cel mai bun prieten al regelui îi este frică ca fiul meu, Thomas Grey să nu-i fure vreo amantă. Edward mi-a spus că s-au certat aprig. Hastings are patruzeci de ani, în vreme ce băiatul meu e cu mai mult de douăzeci de ani mai tânăr, nu mi-e de mirare că se simte amenințat.

După ceremonie, îi spun lui Edward fără prea multe menajamente:

— Hastings încă mă urăște.

— Iar tu la fel, îmi răspunde amuzat. Ce te supără atât de tare la el?

— Îi oferi prea multă putere.

Tace pentru o clipă iar apoi chicotește zgomotos. Îmi zâmbește cu gura până la urechi, precum ar fi rămas același băiețandru din micuța cabana de la Grafton.

— Făcătoarea mea de farmece, ești cumva geloasă pe Hastings?

— Desigur că nu!

— O, ba da, ești! râde el pe seama mea. Ești geloasă pe el că mă însoțește la târfe! Nu-ți place când sunt în preajma lui. Ești geloasă pe oricine mă distrează. Ești geloasă pe oricine îmi e prieten, chiar și pe fratele tău! mă tachinează el.