Elizabeth

Căsnicie stingheră

                                                        Ianuarie 1476

Anthony avea dreptate să plece, îmi spun mie însămi atunci când văd noul și interesantul și fabulosul obiect prețios proaspăt sosit în Anglia: o presă de tipărire. El e cel care a fost rapid să vadă posibilitățile acestei noi tehnologii. Ne înfățisăm în fața lui William Caxton, un comerciant englez care locuia odinioară în străinătate și care s-a întors înapoi în țară la îndemnul fratelui meu pentru a ne prezenta măreața presă. Și-a înființat un magazin la Almory, aici, la Westminster, într-o casă cunoscută sub numele de Red Pale și precum orice alt comerciant umil, îi prezintă regelui a doua publicație majoră, Istoria lui Jason care i-a fost dedicată micului Edward, prințul de Wales și care proiect a fost susținut de Anthony. Traducerea este o activitate importantă și foarte apreciată în zilele noastre, iar sir William ne spune cu mare fală că însuși Anthony îi va traduce câteva din următoarele publicații. Edward și cu mine ne arătăm mulțumiți, căci Anglia pășește spre evoluție și tehnologie, așa cum mereu ne-am dorit. Regele este un colecționar remarcabil de manuscrise și cărți bogat ilustrate și este cel care a fondat și restabilit biblioteca regală. La fel ca și mine, a încurajat-o pe prințesa Elizabeth, acum numită delfina Franței în dragostea ei pentru cărți. Suntem încântați de această nouă tehnologie, iar Edward, precum Anthony, devine patronul lui Caxton, căci soțul meu a fost mereu adânc scufundat în legendele arthuriene și cultul St. George, ambele susținând cultura curții engleze. Este interesat și de istoria Romei antice și de știința medievală a alchimiei. Amândoi ne dorim să ne înfluențăm copiii intelectual și o vom face așa cum nimeni n-a mai făcut-o până acum.

                                                     Martie 1476

Trimit cu mare zor un servitor regal la Roma cu scrisori în schimbul a patru mii de ducați. Ambasadorul milanez, Francesco Pietrasancta de la curtea de Savoy ne-a trimis în grabă scrisori mie și ducelui de Milano prin care ne vestește că toți banii și obiectele de valoare ale lui Anthony au fost furate la Torre di Baccano. Călătorea bine și onorabil doisprezece mile înafara orașului atunci când a fost jefuit de toate bijuteriile sale care valorează cel puțin o mie de mărci. Îi scriu și-l întreb dacă nu cumva a fost rănit, dar Edward se grăbește să mă liniștească. Spre deosebire de mine, el e mai mult amuzat decât îngrijorat.

— Desigur că este bine! De ce nu ar fi? E plecat în pelerinaj. E bărbat și-și poate purta de grijă.

— Nu te macină gândul că prințul Edward va putea rămâne fără tutore? întreb pe un ton îngrozit. Drumurile zilelor noastre nu sunt sigure, soțul meu. 

Edward îndepărtează gândurile grele printr-o fluturare a mâinii și cu un zâmbet larg mă contrazice:

—  L-am văzut luptând împotriva lui Warwick iar apoi împotriva armatei Margaretei de Anjou! L-am trimis să te păzească în Turn când bastardul acela trădător v-a atacat. Nu a fost nici măcar zgâriat pe față iar acum îmi spui că viața lui e în pericol din cauza unui furt din vecinătatea lui Borne? Zău așa, Elizabeth! mă mustră el. Prințul va fi bine, căci e sir Richard Grey lângă el. Anthony va fii bine, căci e bărbat.