Elizabeth

Alegerea Domnului

Domnia ta, tată, nu știu cum aș putea scăpa de aceste sentimente lăuntrice. Nu le pot descrie, căci ele prezintă un amestec înduioșător. Sufletul meu ar putea striga de bucurie, dar mintea mea se îneacă în frică. Stomacul meu este străbătut de emoție, dar mâinile mele se ridică în semn de predare. Ce aș putea face, domnia ta, tată, pentru ca tu să ierți o asemenea fiică păcătoasă? În diminețile de primăvară el doar vine la mine și mă mângâie, în patul nostru. Eu mă întorc spre el cu extaz, îl sărut cu pasiune și îl doresc mai mult decât mi-aș putea dori ziua de mâine. El este speranța întregii țări, vrăjmașul familiei noastre și soarele meu. Pe deget port dovada iubirii lui față de mine. O dragoste la fel de periculoasă precum colțurile zimțate, la fel de autentică precum aurul și la fel de galantă precum rubinul. Domnia ta, tată, care ar fi motivele pentru care ar trebui să îl părăsesc?

                                                 Londra, Aprilie 1471

Regele e mort. Asta este tot ceea ce am putut auzi din zvonurile aduse de cei care au fugit de pe câmpul de luptă ca să își salveze pielea. Eram îngrozită, de-a dreptul. Toți din capitală se plâng că el și frații lui au fost înfrânți și că Warwick a pus stăpânire pe Henric și că împreună o vor aștepta pe regina Margareta să debarce. Dar fiii mei? Cu ei cum rămâne?

Desigur, nu m-am lăsat doborâtă de un zvon fără origini, așa că nu am făcut nimic. Nu am scris nimănui și nu am cerut adăpost niciunde. Nădăjduiam să nu fi făcut o greșeală. Zorii zilei nu au răsărit încă, dar trâmbițele de luptă au început să răsune peste tot, între toate străzile capitalei. Nu e bine! Mă ridic din pat și înșfac câteva casete de bijuterii și îmi trag precum o neghioabă ciorapii repede pe picioare. Mi-am îmbrăcat rochia iar când îmi încheiam cingătoarea, mama intră precum un val în odaia mea de culcare.

— Alteță, regele a câștigat! Regele a câștigat!

— Poftim? De unde știi? (m-am întors spre ea cu părul ciufulit, ochii mari și cu glasul stins de uimire) De unde știi?

— Mesagerul său tocmai ce galopează pe străzile Londrei fluturând stindardul său. Regele e triumgător, Elizabeth!

Capitala a redevenit în scurtă vreme un loc senin. Glasurile ascuțite ale comercianților Londrei urcă până la fereastra odăii mele și atunci știu că oamenii ies pe străzi să danseze și să cânte urale. Nu îmi mai este frică. Am primit vestea că Edward al meu a câștigat și că revine înapoi acasă. Ședem în apartamentele regale din Turnul Londrei pentru ultimele pregătiri atunci când micuța mea Elizabeth, desculță, se urcă pe un jilț să privească pe fereastră. O văd tresărind și dând din piciorușe și cu pruncul încă în brațele mele îi pot vedea sclipirea din ochi și colțurile gurii cum i se ridică într-un zâmbet radiant.

— Ce este? Ce ai văzut?

Își deschide gura ca să îmi răspundă cu voioșie, deși privirea i-a rămas tot spre curtea mare a castelului, numărând câți oameni pătrund prin poarta de fier.

— Milord tata, regele, vine acasă! Milady mama, tatăl meu vine acasă!

Deschid fereastra mai larg pentru a vedea mai bine. Edward al meu și armata sa intră pe sub bolta mare de piatră în mare sărbătoare. Cu diadema în formă de coroană încrestată cu pietre scumpe așezată pe cap, descalecă și se înfățișează lumii care abia aștepta ca soarele strălucitor să se întoarcă acasă. Capitala îl iubește pe rege și deviza sa. Toți comercianții alături de fii și fiicele lor se adună ca să îi jure loialitate. Toți știu că nu pot avea un conducător mai bun decât este el și își oferă chiar și viețile pentru un asemenea bărbat viteaz. Pe cât de strălucitor este el, însă, pe atât de ostenită și zdrobită îi este oștirea. Armata lui este însă dizolvată. Cei care au plecat cu cai buni și trupuri sănătoate s-au întors astăzi acasă cu corpurile bandajate, câțiva fără un ochi sau chiar nas, cu oase zdrobite și zone frânte.