Oare el ma vede?

Capitolul 2

Zambea larg spre mine formand o gropita in orbrazul lui drept. Eram impietrita in fata usii dar am inceput sa zambesc cand am vazut ca abea tinea umbrela. Vantul incerca sa o fure dar el se lupta din greu sa o tina. Nu vroia sa para un badaran.

- Haide sa ne plimbam,sopti el timid.

Am inceput sa ma misc in timp ce zambeam, nu voiam sa par o lenesa in fata lui cu toate ca inca imi era somn. Am incetat din a chicotii pentru a nu il face sa se simta prost dar puteam vedea cum colturile buzelor lui formau usor un zambet. Nu era vina lui ca vantul voia sa se dueleze cu el. La un moment dat m-a tras mai aproape de el si mergeam pe aleea care se intindea de la casa mea, pana intr-un parc unde se afla un lac mare. Covorul de frunze ruginii facea aleea mult mai alunecoasa iar pomi aratau destul de infricosator pentru mine. Nu eram obisnuita sa ies noaptea, m-ai ales prin padurea aceasta. Simteam cum bratele lui Ryan ma trageau mai aproape de corpul lui cald incalzindu-ma. Incepeam sa tremur dar nu imi dadeam seama de ce: din cauza lui sau din cauza frigului care s-a lasat brusc? Nu imi placea prezenta unui baiat, auzisem mult prea multe prostii in ultima vreme si nu voiam sa fiu una dintre acele fete.

- Ar trebuii sa mergem acasa, observ ca iti este frig.

Nu stiam ce sa spun dar i-am soptit cu o voce aproape tremurand:

- Cred ca ar fi bine sa mergem acasa.

Mi-a pus geaca lui peste umeri si ne-am grabit spre casa. Ma condus pana la usa de la intrare ca sa fie sigur ca intru in casa fara sa mi se intample ceva. Am intrat in casa in timp ce ii faceam din mana lui Ryan ca semn de ramas bun.

- Multumesc pentru aceasta seara, noapte buna.

A strigat destul de tare dar am avut noroc ca mama nu doarmea. Am urcat treptele pana in camera. Parca eram pierduta in alta lume, parca faceam totul automat fara sa ma gandesc la ceea ce faceam. Era o rutina sa merg in camera mea si sa ma asez pe pat dar acum era altceva. Ma gandeam la ceea ce s-a intamplat mai devreme, la Ryan. Am ajuns in camera mea si m-am trantit in pat in timp ce "ascultam" linistea care sa lasat in camera. Deodata un ciripit ma trezise din acele ganduri.

- Vrabiuta! Am spus eu aproape tipand.

M-am ridicat din pat repede si m-am indreptat spre cutia noului animalut. Am observat ca nu i-am pus de mancare asa ca am coborat in graba spre bucatarie sa vad ce pot gasi. Am luat niste bucatele de paine pe care i le-am dat vrabiutei. M-am intins iar pe pat si am adormit. De odata o luminita alba a aparut, iar din lumina o umbra se apropia de mine. Era Ryan. Zambea asa cum a facut mai devreme, cu zambetul lui larg care ma fermeca de fiecare data cand il vedeam zambiind. Se apropia tot mai mult de mine pana cand deodata m-am trezit atunci cand am vazut ca in mana avea un cutit. Am tresarit si m-am ridicat transpirata. M-am uitat la ceas, era ora 2 noaptea. Inca il vedeam pe Ryan cu acel cutit in mana si am tresarit din nou cand vedeam ca se apropie si mai mult de mine. M-am ridicat din pat si m-am indreptat spre baie, voiam sa ma spal pe fata ca sa ma trezesc din acel cosmar. M-am spalat pe fata in timp ce ma uitam in oglinda: aveam pielea palida si urmele de oboseala se vedeau din ce in ce mai intens, nu prea dormisem in ultimele nopti. Problemele cu mama mi-au scurtat orele de somn si in plus aveam acelasi vis, iar si iar. Mi-am scuturat capul:

- Ce prostuta sunt, de ce m-ar omora Ryan ?

M-am indreptat inapoi spre pat incet si m-am intins in el. Am adormit destul de greu, ma gandeam la acel vis care se repeta. S-a facut liniste in camera, ploaia nu mai batea in geam, vrabiuta a adormit , acum era randul meu sa fac acelasi lucru. Maine aveam scoala nu puteam rata prima ora. Chimie!