Oare el ma vede?

Capitolul 8

Nici nu m-am uitat in spate deoarece stiam ca el era cu ochii pe mine iar eu voiam sa scap de el. Cum putea fi asa de nesimtit? Acum eram sigura ca Robert avea dreptate. Ryan nu era de nasul meu. Mergeam destul de repede spre casa. Ah, ar trebuii sa il sun pe Robert sa ii spun ca merg pana acasa sa las bagajele. Am scos telefonul din buzunar si am format numarul.

- Abonatul vodafone...

Robert nu avea obiceiul sa isi inchida telefonul deci s-a intamplat ceva! Am schimbat repede directia spre casa lui. Am scos iar telefonul si am incercat sa sun din nou.

- Abonatul vodafone...

Ah Robert, raspunde! Am ajuns in fata casei lui si am batut la usa. Mama lui mi-a deschis usa.

- Buna, sunt Chris o prietena de a lui Robert. Robert este acasa?

- Buna, da este acasa dar nu am reusit sa il scot din camera lui.

- Pot sa incerc eu?                

- Desigur, intra. Prima camera pe dreapta.           

Am batit usor la usa iar el a deschis usa destul de violent.                     

- Mama, tiam zis sa ma lasi in pace!                    

- Mi-ar fi placut sa fiu mama ta dar nu sunt. Spun eu chicotind.                     

- Chris? De ce ai venit? Erai in oras cu prietenii tai de ce ai venit?                     

- Deci asta era? Pot intra sa vorbim?                     

- Nu!

- Robert te rog vreau sa vorbim ceva important. 

A deschis usor usa si s-a intors cu spatele la mine. 

- Chiar nu inteleg de ce te porti asa ce e cu tine? Spune-mi ce ai vrut sa imi spui mai devreme? 

- Chris? Ma poti lasa te rog in pace pentru o perioada? Am nevoie de o pauza. 

- De ce ? 

- Pentru ca te iubesc.                     

Mi-a trantit usa in nas. Am batut iar dar nu mi-a raspuns nimeni. M-am hotarat sa plec de ce sa ma rog de el? Am iesit din casa dupa ce mi-am luat la revedere de la mama lui. Ea a vazut momentul si de aceea si-a cerut scuze in locul lui. Am iesit din casa si m-am indreptat spre casa mea. Am intrat inauntru si am urcat treptele pana in camera mea. Am scos telefonul si i-am trimis un mesaj lui Robert. 

                      „Nu stiam ca acest lucru minuscul te-a deranjat atat de tare. Ana m-a chemat sa cumparam cadouri pentru Craciun. Nu inteleg de ce l-a chemat pe Ryan. Imi pare rau daca gandesti asa despre mine ramai cu conceptia ta... suna-ma cand ai de gand sa vorbesti frumos cu mine” 

M-as fi asteptat sa sune imediat dar, nu a fost asa. Au trecut cateva zile iar Robert nu a venit la scoala si nici nu a dat vre-un semn de viata. Cred ca ma ura acum. Am intrebat multa lume de el dar nimeni nu stia. Au trecut 10 zile decand nu mai auzisem ceva de el. Am iesit din scoala singura si am plecat spre casa. Pe drum m-am gandit sa merg prin parc pentru ca nu am fost de ceva vreme acolo. Ma tot gandeam la ceea ce a spus „ pentru ca te iubesc”, chiar ma iubea? Chiar era gelos pe Ryan de aceea a reactionat asa in ultima vreme? 

Am trecut strada principala iar un grup de baieti au trecut in urma mea care se tineau dupa mine de ceva vreme. Am intrat in parc si am incercat sa merg printre copaci ca sa imi piarda urma dar ei veneau dupa mine. Am inceput sa fug iar ei dupa mine. M-am lovit de cineva iar aceea persoana m-a prins de mana si a inceput sa ma traga dupa el. Am incercat sa scap dar nu am reusit. 

- Unde ma duci? Lasa-ma!!

Acestea au fost ultimele cuvinte inainte sa simt durerea aceea groaznica venind din spatele meu. Simteam cum ceva imi strapungea coloana vertebrala iar sangele curgea usor prin vene apoi sangele se prelingea pe spatele meu. Am cazut la pamant. Simteam fiecare celula din corpul meu care se frangea. Ma zbateam in gandul meu dar nu puteam face nici o miscare. Am reusit pentru cateva secunde sa deschid ochii si am vazut pe cineva care statea langa mine si radea. Parul lung si saten cadea usor pe umerii ei goi. Avea cam 1,80. Am recunoscut-o imediat dar nu mai aveam puterea sa ripostez. Am inspirat adanc si aceea a fost ultima mea gura de aer..