Oare el ma vede?

Capitolul 10

Au trecut cateva ore sau cel putin asa simteam. Aveam o patura neagra pe mine. M-am ridicat repede in coate si am inceput sa ma uit in jur incercand sa inteleg unde sunt.

- Se pare ca in sfarsit te-ai calmat si nu mai tipi ca o nebuna. A soptit o voce.

M-am uitat spre partea din care se auzea vocea. Era acel tip misterios de adineauri. Statea ghemuit pe o piatra si se uita in departare. Nu inteleg ce putea vedea in intunericul acela, poate era obisnuit cu asta? M-am ridicat si am inceput sa merg spre el. Cand am ajuns langa el m-am asezat langa el sperand ca imi va spune unde suntem si cum ma pot intoarce in parc.

- De ce ai pus patura pe mine?

- Vroiai sa te las sa ingheti? Daca vrei data viitoare asa voi face. M-a privrea cu coada ochiului formand un zambet siret in coltul gurii.

- Nu... iti multumesc ca m-ai acoperit.

Nu a schitat nici un zambet, continua sa se uite in intuneric. Am incercat sa imi dau seama la ce se uita dar nu reuseam. Ma simteam atat de mica langa el. Am intors capul si ma uitam la el. Dupa atata timp am reusit sa ii vad tresaturile fetei. Avea un nas potrivit pentru fata lui. Avea un pirce in buza de jos, se juca destul de des cu el, poate era un tic de al lui. Avea ochii negrii iar in jurul pupilei era un cerc rosu sau cel putin asa il vedeam eu. Ma gandeam ca poate observa ca ma uit la ei si ca il analizez dar nu si-a intors capul sau privirea.

- Imi spui te rog cum ma pot intoarce in oras?

- Daca iti voi spune promiti ca ma vei lasa in pace? 

- Tu esti cel care se tine dupa mine.

- Haide.

S-a ridicat si se uita la mine cu mana intinsa. L-am prins de mana si m-am ridicat.

- Esti pregatita?

- Sa ce? 

- Sa fugi.

- Cred ca da..

Nu am apucat sa sa termin propozitia ca a inceput sa alerge. M-am luat dupa el. Era atat de rapid, incercam sa nu il pierd dar la un moment dat m-am oprit. Nu il mai puteam vedea.

- Eram sigur ca nu te poti tine dupa mine. Haide!

Fugea, dar de data asta mai incet incat am reusit sa ma tin dupa el. Deodata puteam vedea lacul din parc. S-a oprit si a ramas parca blocat. Am lasat capul spre partea dreapta si ma uitam la el. De ce nu zicea ceva sau macar sa se miste? 

- Se pare ca pana aici a fost totul. Ai grija de tine, a spus el intorcandu-se spre mine si zambind. 

Era prima data cand a zambit de cand il vazusem prima data. Zambea normal nu mai avea nici un fel de semn de rautate pe fata. Avea niste gropite adorabile care se formau in obrajii lui palizi. Era atat de dragut!

- O sa am, multumesc ca m-ai adus inapoi in oras.

- Crezi ca ai scapat? Vei plati tu pentru calatoria aceasta. 

A inceput iar sa fuga. M-a uitam dupa el pana a disparut inapoi in intuneric. Am inceput sa merg si sa ma uit in jur. Vedeam in sfarsit lumina becurilor dar cerul era intunecat. Aveai impresia ca era noapte tot timpul sau chiar era?