Oare el ma vede?

Capitolul 9

Simteam cum ma desprindeam de trup, dar nu durea. Ma ridicam usor spre bolta aceea enorma. Parca eram pe un nor care ma ridica. Deodata m-am oprit brusc si ma uitam la mine. Ma vedeam intinsa langa cel mai mare copac din parc. Nu stiam pana atunci ca era cel mai mare. Se vedea asa de diferit de aici de sus! Nu era nimeni langa mine, eram doar eu si cativa oameni in parc dar la o distanta destul de mare de mine. Dar totusi ce sa intamplat? M-am asezat pe o creanga din acel copac si ma uitam. Asteptam ca cineva sa ma gaseasca dar nu credeam ca se va intampla prea curand. Speranta de a ma gasii cineva se ruina. Ma uitam in gol de pe acea craca spre lac. Eram asa departe cu gandul

Am tresarit cand am auzit o voce. Parea atat de cunoscuta. M-am uitat in jos si era Robert. Am sarit din copac si am vrut sa il imbratisez dar ceva m-a oprit.

- Il vei speria. 

M-am smuls din bratele acelei persoane si am incercat sa sar, dar m-a oprit din nou. 

- Lasa-ma in pace! 

- Il vei speria. 

Nu ma interesa cine era. Voiam doar sa il intreb pe Robert de ce nu mi-a raspuns. M-am oprit pentru o clipa si ma uitam la el, plangea. Am coborat incet din copac si m-am asezat acolo langa trupul meu. As fi vrut sa plang dar nu aveam lacrimi. Am plecat de acolo cand am vazut ca venea politia si salvarea. Am inceput sa merg pe aleea lunga care se indrepta spre casa mea. Ma gandeam: oare cine era aceea persoana care m-a oprit? Si de unde stia ca se va speria? 

- Ma cautai?

Un baiat destul de intalt a aparut in fata mea. Avea o geaca neagra de piele si o pereche de pantaloni destul de spalaciti cu niste lanturi atarnate de ei. Am tresarit cand l-am vazut. Avea niste ochi negrii care straluceau in contrast cu intunericul de afara. Ma hipnotiza. Nu am reusit sa ii raspund, ma uitam intruna in ochii lui. Erau asa de frumosi! 

- Ai de gand sa imi raspunzi?

- Ah, scuze. Nu, dar nu stiam cine esti.

- Doar pentru atata lucru? 

Se intoarse iar parul lui negru zbura usor in vant. Se departa de mine. Am inceput sa fug si l-am prins de mana.

- Stai!

Si-a smuls mana si si-a continuat drumul. Nici nu si-a intors capul sa se uite la mine. Mergea cu pasi mari si am fost nevoita sa fug iar dupa el ca sa il pot ajunge. Deodata a disparut intr-o parte intunecata din parc. Era noaptea afara dar partea aceea era mai intunecata. Am alergat dupa el dar nu era de gasit. Am vrut sa ma intorc dar cand m-am uitat in spate nu mai era nimic. Era totul negru. Am inceput sa fug dar intunericul se extindea. Nu mai era acelasi drum pe care ne-am intors. 

- Voiam sa stiu cine esti! 

- Conteaza? 

- Atunci zimi unde suntem. 

- Las-o balta. 

- Nu ma lasa singura aici! 

- De ce nu as face-o? 

- Te rog, ajuta-ma macar sa ma intorc.

A aparut din nou in fata mea si s-a uitat fix in ochii mei, si-a inclniat capul pe o parte si sa apropiat de mine mai tare.

- Nu! De ce as ajuta un nou venit? Sunt un inger al intunericului nu am de ce sa ma cobor la nivelul tau.

Am cazut la pamant si ma uitam in jos. Unde eram? Cum puteam ajungea inapoi? M-am intins pe iarba si am inchis ochii. Am adormit parca hiponotizata de ochii lui.