Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 12
Augustin Ozera
„Un Demon Îngrijorat"
***
Îmi frec faţa cu palmele şi oftez prelung. N-aş fi vrut să plec azi-dimineaţă, mai ales că totul se simţea atât de bine cu ea în braţele mele. La naiba în ea treabă! O doresc lângă mine, nu doar în patul meu. Îmi închid ochii, preţ de câteva secunde, amintindu-mi de ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută. De felul în care buzele ei le atingea pe ale mele, de felul în care trupul său micuţ se mişca în ritm cu al meu, chiar dacă hainele noastre încă erau pe noi. Fir-ar! Cum naiba reuşeşte să mă ducă la extaz, când nici măcar n-am făcut dragoste cu ea în adevăratul sens al cuvântului şi da, aş face dragoste cu ea până la epuizare şi tot n-ar fi de ajuns. La naiba! Chiar aş face-o. E ciudat cum mă gândesc la a face dragoste şi nu sex, mai ales că sunt două lucruri total diferite. În prima investeşti sentimente, emoţii şi tot tacâmul, iar în a doua fix undeva te doare dacă îi mai ştii numele a doua zi sau nu. Inspir adânc, apoi îmi deschid ochii şi dau de un Andy care mă priveşte destul de ciudat. Ce naiba face? După felul în care se holbează la mine, tind să cred că nu mai este mult până să-i iasă ochii din orbite. Mă aşez mai comod în canapea şi-l fixez cu privirea, în timp ce-mi deschid buzele şi spun:
― De te mai holbezi mult la mine, s-ar putea să-ţi explodeze creierul de la atâta concentrare, îl iau peste picior şi-l observ, plescâind gânditor.
― Tind să cred că dispoziţia ta de azi are legătură cu boboaca, mi-o trânteşte în faţă, încă holbându-se în direcţia mea, dar n-am de gând să-i dau satisfacţia asta, chiar dacă are dreptate.
― Stai, nu-mi spune. Te-a pişcat un gândac radioactiv azi-dimineaţă şi brusc te-ai trezit filosof, îl iau în continuare peste picior şi tot ce primesc de la el, e un semn al păcii la dublu. Şi-o găină gândeşte mai matur ca tine, mârâi.
― Lasă tu găina deoparte că s-ar putea să te muşte, continuă să-şi bată gura, surprinzându-mă cu ceea ce poate scoate pe ea, dar înainte să-i pot adresa ceva, Mario mi-o ia înainte.
― De când muşcă găina? îl întreabă o dată ajuns în dreptul lui, plescăind, în timp ce mănâncă un măr şi sunt tare curios şi eu de când. Eu ştiam că pişcă, continuă Mario să vorbească şi în momentul de faţă realizez că am de-a face cu doi cretini în toată splendoarea lor.
― Când rezolvaţi enigma găinii, anunţa-ţi-mă şi pe mine sau... mai bine nu! le arunc vorbele în faţă, în timp ce mă ridic de pe canapea şi mă îndrept spre ieşirea din sediu, lăsându-i cu ochii în soare.
Numai chef de prostiile lor nu am, aşa că se pot descurca şi fără mine azi. Simt nevoia de a ajunge acasă şi nu, nu e din cauza Christinei. Nu e din cauza micuţei ce mi-a ţinut ocupată mintea, plimbându-se când într-o parte, când în alta, făcându-mă să-i duc lipsa. Fir-ar! Ajuns în dreptul maşinii, deschid portiera şi îmi las corpul greoi să alunece în scaunul şoferului, ca mai apoi să bag cheia în contact, pornind motorul. Dau în marşarier, virând puţin spre stânga şi de îndată ce îndrept botul maşinii, ies cu totul din curtea sediului cu destinaţia acasă. Gândurile-mi fug din nou la micuţa care a dormit în braţele mele şi la tot ceea ce se întâmplă între noi, însă ce se întâmplă mai exact?
