Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 20
Christina Hera
„Pasiune şi Răzbunare"
***
Mă trezesc cu un zâmbet imens pe faţă şi mă întind mai rău ca o pisicuţă în aşternuturi, amintindu-mi de noapte trecută. Of, la naiba! Nu-mi vine să cred că am făcut-o, chiar am făcut-o? Nu de alta, dar mă simt de parc-aş fi fost într-un vis din care n-aş fi vrut să mă mai trezesc. Zâmbesc în continuare, aţintind tavanul şi-mi muşc buzele în continuu, venindu-mi să strig în gura mare că îl iubesc pe nebunul care mi-a zguduit întreaga lume, dând un nou sens vieţii mele. Chiar dacă la început am simţit acea durere specifică primei dăţi, Augustin a ştiu cum să amelioreze totul. Să mă facă să simt acea plăcere care ne învăluia pe amândoi într-un mod nebun. Mă întind pe partea dreaptă şi realizez că locul de lângă mine e gol, însă tot ceea ce găsesc, e un bilet cu numele meu pe el. De îndată ce îl iau între degete, îl despătur şi-mi trec privirea peste scrisul îngrijit şi descifrabil.
„Bună dimineaţa, micuţa mea! Urmăreşte bileţelele care duc către terasă, conţinând fiecare câteva cuvinte smulse din sufletul meu şi mă vei găsi acolo, aşteptându-te."
Oh, Doamne! Gesturile lui tandre mă uimesc pe zi ce trece. Cine-ar fi crezut că un tip atât de impunător, de arogant, de nemernic ca el, poate fi atât de iubitor pe dinăuntru? Scutur uşor din cap şi-mi înfăşor trupul în cearşaful cu care sunt acoperită şi mă aşez pe marginea patului, găsind primul bilet fix pe noptiera de lângă acesta. Îl iau între degete şi-l despătur repede, citind într-un final ceea ce scrie pe el.
„Me has atraido como un iman, desde el primer momento..."
Nu-mi vine să cred că tocmai mi-a scris în spaniolă, murmur în sinea mea şi-mi simt inima bătând cu putere în piept, în timp ce ochii mi se umezesc. Nu ştiu limba spaniolă la perfect, însă o înţeleg, dar ceea ce mi-a scris mă uimeşte, făcându-mă curioasă să aflu şi celelalte bileţele. Mă ridic în capul oaselor, ţinând în continuare cearşaful strâns într-un pumn ca să nu cadă de pe mine şi încerc să nu mă împiedic în el, în timp ce mă îndrept spre terasă. La nici doi paşi, găsesc al doilea bilet pe jos. Mă aplec puţin şi-l iau între degete, despăturindu-l cu grijă.
„Y lo unico que queria fue tenerte por una noche
Pero la vida me dio la bofetada mas dolorosa y una leccion..."
Cuvintele sunt tot mai profunde, iar asta mă face să mă simt şi mai specială. Nebunul meu incurabil, murmur din nou în sinea mea, simţindu-mi ochii şi mai plini de lacrimi şi trebuie să recunosc, că e pentru prima dată când cineva face ceva aşa frumos pentru mine. Îmi şterg repede obrajii de lacrimile care i-au spălat de câteva minute – nici nu ştiu când au început să cadă – şi înaintez cu paşi mărunţi spre terasă. Ajunsă în dreptul canapelei din faţa patului imens, pe acesta găsesc al treilea bilet. Îl iau şi pe acesta între degete şi-l despătur de parcă totul depinde de acesta şi citesc.
