De dragul copilului...

Capitolul 3.: Allan

 Urăsc să fac curățenie. Mereu am crezut că asta era treaba femeii, bărbatul doar ajută ocazional atunci când femeia îl bate la cap pe bărbat că nu face nimic. Dar uită-mă. Nicio femeie în casă, iar eu de bună voie m-am apucat de curățenie.

 Mă durea mâna ca naiba. Dar toată durerea dispăru atunci când am putut să mă culc însfârşit în patul meu, acum curat. M-am uitat la tavan şi am oftat.

 Va trebuii să am o discuție cu Lauren. Va trebuii să caut un avocat. Va trebuii să îmi caut un apartament. Va trebuii să fac un duş bun că put a transpirație şi a vomă. Va trebuii să mă obişnuiesc cu ideea că nu mai era un noi, ci acum era doar eu şi ea.

 M-am ridicat din pat şi m-am dezbrăcat în drum spre baie. Am intrat în cabina de duş şi am pornit apa caldă. Şi atunci, acolo însfârşit uitase-m de divorț, uitase-m de rana făcută de Jane. Însfârşit mă relaxase-m şi nu aveam de gând să ies prea repede din cabina de duş.

 Şi chiar nu m-aş fi mişcat din cabina de duş, ba chiar m-aş fi mutat acolo dacă ar fi fost posibil. Însă parcă Universul îşi bătea joc de mine am auzit un țipăt de femeie de la parter. Şi ca un cavaler ce sunt am sărit ca ars din duş şi cu viteza luminii am coborât până la parter.

 De te miri unde, dacă nu aş fi fost pe fază, aproape că m-a lovit cu o veioză.

 — Ce naiba cauți aici? Şi de ce eşti dezbrăcat? m-a întrebat Lauren ținând veioza în mână.

 — Păi draga mea, aici locuiesc, am zis simplu luându-i veioza din mână şi punând-o pe masă.

Lauren se uita cu ochii mijiți la mine punându-şi mâinile în sân.

 — De ce umblii dezbrăcat în casă? a întrebat privindu-mă fix.

 — Pentru că mi-a fost lene să mă îmbrac.

 Şi poate pentru că tocmai ce eram la duş şi m-ai speriat de moarte cu țipătul tău de hienă. am adăugat în gând.

 — Du-te şi îmbracă-te n-am de gând să discut cu tine cât timp eşti gol, a zis cu obrajii în flăcări iar după s-a așezat pe canapea.

 — De ce? Te excită priveliştea? am zis aşezându-mă în fața ei pe un fotel.

 A deschis gura ca să zică ceva însă am oprit-o ridicând mâna.

 — A fost o întrebare retorică, ştiu deja că răspunsul este da, am zis şi i-am făcut cu ochiul.

Sa încruntat la care eu râzând m-am ridicat şi m-am dus înapoi în cameră.

 — Iar acum unde te duci? întreba-se țipând venind după mine.

  — Să mă îmbrac, nu vreau să îți faci fantezii cu mine după ce am plecat, i-am zis râzând.

  —Porcule, a murmurat roşie ca focul întorcându-se pe călcâi.

 —Sau dacă vrei putem să punem în aplicare fanteziile alea, oricum n-am mai făcut sex de mult. Acum două săptămâni parcă, am zis luându-mă după ea.

 Ştiam că mă jucam cu focul, însă îmi plăcea să o văd aşa de derutată, mă amuza teribil.

 —Parcă ieri am căzut deacord că divorțăm, zise încruntată punându-şi mâinile în sân.

 —Şi ce? Puțin sex de adio nu strică. Aşa ca de dragul vremurilor bune, am zis dând din sprâncene.

M-a privit cu ochii cât cepele, şi cât ai zice peşte mi-a tras un pumn în nas.

 —Ştii, puteai să spui un simplu nu. Înțelegeam.

I-am întors spatele şi m-am dus în cameră. Deabea aştept să scap de Lauren.

Am deschis dulapul şi din puținele haine pe care le-am lăsat aici. Am scos un tricou albastru, jeanşi negrii şi adidaşi negrii.

Am ieşit din cameră trântind uşa după mine şi am coborât scările.

 — Nu trântii uşa aşa, că nu eşti la mă-ta acasă! țipase Lauren nervoasă la care eu mi-am dat ochii peste cap.

 —  Şi cum ai supraviețuit beției de aseară? După cum văd arăți ca trezită din mormânt, am zis uitându-mă atent la ea.

Era palidă, mult mai palidă decât de obicei, avea cearcăne mari şi pronunțate, ochii îi erau al naibii de roşii şi sincer ceea ce m-a mirat cel mai mult a fost vestimentația ei. Niciodată nu a mers la muncă în adidaşi.

 — Allan, nu cred că vrei să mă enervezi, a zis ridicând amenințător degetul arătător.

 — Deja te-am enervat de mult, deci ce m-ai am de pierdut dacă zic adevărul? am întrebat simplu luând un măr şi muşcând din el.

 —Ieşi din casa mea. Acum, a zis calmă privindu-mă în ochi.

 — Ho, draga mea, că încă nu e casa ta, am zis râzând nervos.

Ştia, ştia deja că aveam să îi las casa ei, şi aşa o să şi fie. Însă, în clipa de față casă nu e a ei, e a noastră. Şi nu are niciun drept să mă dea afară. Dacă plec, plec de bună voie nu pentru că ea m-a dat afară. Totuşi, am şi eu orgoliul meu.

 —Ai făcut actele de divorț? întrebase Lauren în timp ce căuta ceva în geantă.

 — Azi nici la muncă n-am fost iar tu crezi că eu deja ți-am făcut actele. Tu crezi că un divorț se face de pe o zi pe alta? Dragă, asta va dura poate chiar şi un an, i-am zis în timp ce mă uitam la bandajul care avea o pată de sânge pe el.

Urăsc sângele. Şi cred că mi-a pierit pofta de măr. Sau mai bine zis de orice fel de mâncare.

Am aruncat mărul la gunoi iar după m-am aşezat pe canapea.

 — Ştiu că mă urăşti şi deabea aştepți să scapi de mine, însă mi-ai pune un bandaj ca lumea peste rana asta, te rog? am zis atingând locul rănii care era acoperită într-un mod stângace de bandaj.

Durea, durea al naibii de tare. O să plătească Jane pentru asta.

A venit lângă mine, mi-a luat mâna şi a scos bandajul. A făcut ochii cât cepele când a văzut cum arată mâna mea.

 — Ce sa întămplat? a întrebat cu ochii mari.

 — Jane şi un pix, am zis fără să intru în detalii.

Oricum Jane o să îi povestească întâmplarea (dacă n-a făcut-o deja), deci nu văd rostul ca să îmi răcesc gura degeaba.

A luat dezinfectantul, nişte vată şi pansamentul şi sa apucat de treabă.

Când a turnat dezinfectantul instinctiv mi-am smucit mâna.

 — Fii bărbat şi suportă, s-a răstit Lauren la care eu mi-am dat ochii peste cap.

După zece minute de agonie şi de înjurături, mâna mea era însfârşit frumos bandajată.

 — Mulțumesc frumos, am zis zâmbindu-i la care pentru prima dată în această săptămână am văzut ceva asemănător unui zâmbet apărându-i pe chip.

 — N-ai pentru ce, a răspuns luând dezinfectantul, vata şi pansamentul ducându-le înapoi.

Am privit după ea şi cu durere în inimă mi-am dat seama că poate nu Lauren a fost ceea care a distrus căsnicia noastră. Poate că am fost eu.