De dragul copilului...

Capitolul 1.: Lauren

Stăteam în patul mare, singură privind tavanul plângând.

Nu-mi venea să cred că îmi zise asta. Nu-mi vine să cred că căsnicia noastră sa ruinat. Mi-am dus o pernă la față şi am țipat în ea simțind cum ceva sa rupt din mine, şi aveam sentimentul că nu aveam să mai fiu la fel niciodată. Încă nu-mi venea să cred că în toiul nopții a împachetat şi a plecat. Oare unde sa dus, oare şi el se simte la fel ca mine?

Mi-am şters fața plină de lacrimi şi am tras aer în piept vrând să mă calmez. Dar izbucnise-m într-un hohot de plâns din nou atunci când am expirat aerul.

Nu aveam cum să trec prin asta singură, aveam nevoie de ajutor. Aşa că am apucat telefonul şi am sunat prima persoană care ştiu că ar venii şi la miezul nopții pentru mine.

— Am nevoie de tine, am spus plângând.

— Sunt acolo în cinci minute.

Am pus telefonul jos şi cu privirea înțetoşată de lacrimi am coborât scările şi m-am dus la uşă. Chiar atunci când am pus mâna pe clanță uşa a fost deschisă brusc şi pe ea intrase blonda cu părul ei răvăşit şi în pijamale.

S-a uitat la mine încruntată din cap până în picioare.

— La cum arăți mai întâi trebuie să căutăm vinul şi după să ne apucăm de vorbit, a spus Jane pornind spre cămară.

M-am aşezat pe canapea obosită şi mi-am şters lacrimile din nou.

— Cred că Allan nu se supără dacă iau cel mai bun vin din colecția lui, zise atunci când s-a întors cu două pahare şi sticla de vin.

— Jane ştii că eu nu beau, am zis la care ea şi-a dat ochii peste cap.

— Zise alcoolica, spuse râzând şi turnănd vin în pahare.

Deşii chiar nu eram o fană a alcoolului n-am refuzat paharul întins de Jane.

— Deci, ce sa întâmplat Laurie? zise după ce sorbise din vin.

— Divorțez, am zis privind paharul din mâna mea.

Nu cred că ar strica dacă aş bea puțin, foarte puțin.

— Stai, cum adică? zise încruntându-se.

— Eu şi Allan divorțăm, am zis la care nu m-am mai putut abține şi am luat o înghițitură din vin, şi încă una şi încă una.

Jane s-a oprit pentru o clipă şi doar m-a privit.

— De ce? Adică erați, adică sunteți atât de fericiți împreună, zise punând paharul jos.

— Eram, doar eram, am zis râzând tristă. În ultimele luni ne certam într-una, iar astă seară Allan a cedat şi a zis că cel mai bine ar fii dacă am divorța, am continuat şi am băut şi restul conținutului din pahar.

Poate că alcoolul nu e chiar atât de rău, precum am interpretat.

— Nici nu încercați să reparați ceea ce e între voi? întreba-se privindu-mă în ochi.

— E prea târziu ca ceva să poată fii reparat, am zis luându-i paharul lui Jane.

Doamne, nici nu sa atins de băutura ei.

Deja mă simțeam puțin mai bine. Habar nu aveam dacă se datora faptului că Jane era lângă mine sau faptul că alcoolul începe să pună stăpânire pe mine. Sinceră nici nu îmi păsa din ce cauză eram mai bine, atâta timp cât nu mai plângeam.

— Laurie, niciodată nu e târziu. Ceea ce ați avut voi este adică a fost ceva special, ar fi păcat dacă a-ți renunța la el, zise Jane punându-şi mâna peste a mea.