De dragul copilului...

Capitolul 6.: Lauren

Stând pe bancheta din spate a mașinii de taxi cu Allan în dreapta mea, mergând acasă simțeam că aveam puțin și turbam.

Iar motivele pentru care mai aveam puțin și turbam erau următoarele: 1. Nu voiam un copil, 2. mai ales unul care e al lui Allan, 3. și el practic o are pe tipa aia care seamănă cu mine și era în apartamentul lui, 4. sunt într-o mașină cu Allan și vreau din tot sufletul să deschid portiera din partea lui și să îl împing afară, 5. îmi era foame.

Însă oricât de tare eram revoltată, în adâncul meu îmi era frică de faptul că este o ființă în pântecul meu și viața ei depinde de mine. Mă simt vinovată pentru faptul că acum două săptămâni m-am îmbătat neștiind că i-aș putea face rău unui suflet.

M-am trezit că aveam mâna pe burtă, și atunci am simțit cum îmi chiorăie mațele și am pus deoparte momentul acesta mamă... embrion, și deabea așteptam să ajung în casă ca să mănânc.

Ajunși în fața casei am ieșit din taxi trântind ușa după mine, și fără să vreau am auzit cum Allan i-a cerut scuze șoferului de taxi și a zis să nu mă bage în seamă pentru că am toane.

Lasă că intră el în casă, și atunci o să vadă el ce toane am. Mort scrie pe el. 

Cum a intrat în casă i-am și dat o palmă de toată frumusețea fără să zic nimic.

—Au! Acum ce am făcut? a întrebat Allan revoltat frecându-și obrazul lovit.

— Asta a fost pentru că ai zis că am toane, am spus simplu privindu-l în ochi.

Păcat că are ochii de un albastru atât de frumos, altfel i-aș fi scos ochii de mult.

—Păi, nu ai? a întrebat nedumerit.

—Nu, sunt doar furioasă pe tine. Atât, am spus aruncându-mă pe canapea icnind la contactul cu salteaua.

Mă dor toate.

—Și apropo, azi vin Klaus și Olivia în vizită, deci te-aș ruga să pleci de aici înainte ca ei să ajungă, i-am zis normal arătându-i cu mâna ușa, la care el s-a încruntat.

—Nu plec nicăieri, ba chiar azi mă mut înapoi, a spus calm cu un zâmbet mic în colțul gurii.

—O să faci ce? am întrebat țipând ridicându-mă de pe canapea cât ai clipii.

Am probleme cu auzul, sigur el a zis că o să plece. Mintea doar îmi joacă feste.

—Lauren, ești însărcinată cu mine. Și vreau să fiu alături de tine în timpul sarcinii, ba chiar aș fi dispus să ne acordăm o nouă șansă doar ca să pot fi alături de copilul meu, mi-a spus luându-mi mâna într-a sa.

Mi-am smucit mâna violent și de data aceasta i-am dat un pumn în falcă.

—Tu chiar simți nevoia să dai în mine azi? a țipat la mine nervos.

—Mai întâi de toate eu nu vreau copilul acesta. Iar în al doilea rând nu vreau să mai am deaface cu tine, și în al treilea rând casa este a mea, am spus hotărâtă la care el a râs batjocoritor.

—Nu, casa nu este a ta. Draga mea, nu uita că azi urma să transcriem casa pe numele tău.

La naiba. Am uitat că nu am ajuns până acolo, din cauza leșinului meu.

—Și Lauren, știi prea bine cât de tare îmi doream un copil. Te rog, ce ar fi să ne mai acordăm o ultimă șansă? mi-a zis blând la final aproape îi tremura vocea iar ochii lui albaștrii erau tulburi.

L-am privit și pentru o clipă mi-am amintit acei ani în care eram atât de fericită lângă el. Îmi era dor de momentele acelea. Și știam cât de mult voia un copil, eu eram cea care se împotrivea.

—Fie, o ultimă șansă. Dar o să încerc doar din cauza copilului, am zis oftând la final.

Allan a făcut ochii mari de uimire și chițăind m-a strâns la pieptul lui.

—Ahm, dă-mi drumul, vierme odios ce ești, am zis la care el s-a conformat dându-mi drumul și privindu-mă zâmbind, la care eu am continuat acidică. Să nu crezi că am uitat de domnișoara din apartamentul tău.

—Oh, am și uitat de Hanna, a zis cu ochii mari începând să își caute telefonul în buzunarele lui.

—Nu crezi, că ar cam trebuii să explici cine era femeia aceia? am întrebat încruntându-mă chiar atunci când el găsise telefonul.

—Mă bucur că ne-am înțeles în privință cu căsnicia noastră. O să îți explic totul mai târziu, bine? Și sper că nu te superi dacă îl voi invita pe Will la cină. Pa, a zis repede iar după ieșit pe ușă neașteptând ca eu să îi dau un răspuns.

Am privit perplexă ușa câteva minute, iar după aceea am pornit în camera mea și obosită m-am trântit pe pat.

M-am uitat la ceas văzând că era ora unu. Klaus ar trebuii să ajungă pe la ora cinci, la cină. Mi-am luat telefonul în mână formând numărul lui Jane. M-am oprit înainte de a o suna, și m-am gândit puțin. Dacă Allan îl invită pe Will la cină, iar Klaus și Olivia vor fi aici și ei împreună cu copiii lor, de ce nu aș putea să o chem și pe cea mai bună prietenă a mea la cină? Așa că am sunat-o invitând-o la mine, iar ea bucuroasă a acceptat. Am zâmbit după ce apelul sa terminat și am privit secunde bune ecranul telefonului.

Va trebuii să îmi aleg hainele, să fac de mâncare și cel mai important să mă pregătesc psihic pentru cina aceasta.

M-am oprit în fața dulapului și mi-am privit hainele. Am scos un pulover roșu tricotat, jeanși negrii și cizme negre. M-am îmbrăcat cu hainele alese, și m-am dus în baie unde m-am demachiat de machiajul mult prea strident, care între timp s-a scurs și arăta de-a dreptul odios și mi-am aplicat pe față un machiaj simplu, care doar îmi acoperea imperfecțiunile și la final mi-am pieptănat părul. M-am uitat în oglindă și am zâmbit la gândul că o să îmi văd fratele, și că voi sta într-o casă cu el timp de o săptămână. Bine, va fi aici și Allan, Olive și cei doi copiii ai lui, însă ei nu contează. Contează doar fratele meu, și faptul că v-om fii împreună dinnou.

Am coborât până la bucătărie unde am vrut să gătesc ceva magnific, știind că voi avea atâți musafiri, însă nu știam ce. Așa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Allan.

—Unde mama dracului ești? am întrebat vrând să par drăguță.

—Acum intru în casă, iubito, am auzit vocea lui Allan din sufragerie.

Când l-am văzut intrând cu bagajele am zâmbit fără să vreau.

—Mă mut înapoi, Laurie, mi-a zis zâmbind cele două gropițe apărându-i în obraji.

L-am privit neștiind ce să zic. O parte din mine se bucura, iar cealaltă parte voia să îl împingă pe ușă. Voiam să îl îmbrățișez, însă gândul că nu știam ce să gătesc, a câștigat, așa că am vrut să îl atac zicând că nu știu ce să gătesc, însă el mi-a luat-o înainte.

—Voi venii la cină împreună cu Will, am câteva lucruri de rezolvat, iar cu asta nu a mai așteptat un răspuns de la mine a pornit sus cu bagajele lăsându-le în vechea noastră cameră, iar după a coborât scările și a ieșit din casă.

Iar eu am privit toate astea cu gura căscată, neștiind cum să reacționez.

Chiar voiam din tot sufletul să mă duc după el și să țip la el, zicându-i că este un porc nerușinat, și măcar un pa ar fi putut să spună, însă nu aveam timp de el acum. Trebuia să gătesc.

N/A:  Scuzați-mă pentru eventualele greşeli gramaticale sau de exprimare.