Amintiri din vechea lume

Realitatea loveste

  Ma trezesc dimineta si descopar ca usa este inca incuiata, mama se linistise, nu mai bate in usa, nu mai tipa, nici macar nu mai ma priveste. ies sa i-au micul dejun si se preface ca nu exist, parintii mei ma evita, imi i-au geanta si  plec spre scoala fara sa inteleg de ce imi fac asta, doar am intrebat despre trecutul meu.

  Cand ajung intr-un final la scoala Addam ma astepta langa usa clasei mele.

  - Siera, trebuie sa iti spun ceva, am promis ca nu iti spun dar nu pot sa mai ascund asta, nu e drept fata de tine.

  - Addam ce s-a intamplat? Esti bine?

  - Nu sunt bine, Siera vreau sa sti ca iubitul tau te-a lasat pentru Camy, ea nu iti e prietena e doar o tarfa, i-am vazut cum se sarutau si m-au pus sa promit ca nu am sa-ti spun.

  - Nu, nu are cum, e Camy, este prietena mea de atata timp, o stiu de cand am intrat in liceul asta. 

  - Stiu dar ea nu e prietena ta. Credema te rog.

  plec la ora cu inima si mai distrusa, din banca din spate Camy imi face cu mana, o privesc sec si ma pun intr-o banca mai retrasa. la finalul orei Camy vine langa mine cu un zambet enervant si ma intreaba ce am patit.

  - Tu mai falsa de atat nu poti fi?

  - La ce te referi? 

  - Am vorbit cu Addam, la tine nu ma asteptam, dar in ultima vreme ar trebui sa ma astept la orice de la oricine. Nu?

  - Siera..eu..am vrut sa-ti spun dar nu stiam cum.
  - Camy tu imi erai prietena, cum de ai putut sa imi faci asta?
  - Siera..ascultama..
  - Nu mersi...nu vreau sa aflu cat de bine minti.
  Dupa discutia asta am plecat sa vorbesc iar cu Addam, dar in curte apare iubitul meu gata de actiune.
  - Buna.
  - Ce vrei? Ai venit sa imi spui ca alegi cea mai buna prietena a mea in locul meu?
  - Nu. Am venit sa ma vad cu ea, si sincer nu stiu ce te mai priveste, oricum iti pasa mai mult de trecutul tau decat de cei din jur. Nu?
  Aceste cuvinte chiar au durut dar am tacut si am mers mai departe.
  Zilele urmatoare se facea o excursie cu clasa obligatorie. Nu e ca si cand as fi avut ceva mai bun de atat de facut acum trebuie sa merg intr-un loc unde nu imi place cu persoane pe care nu pe suport.
  Ziua cu excursia vine, se pare ca mergem la muzeu.
  Plecam de la scoala cu autocarul si ajungem repede, intram in muzeul ala de vechituri de care nu aveam nici un chef si imi sare in ochi o femeie, la privirea acelei femei ma ia un fior rece pe sira spinarii si parca o cunosteam.
  - Buna. Siera???.. Ce cauti tu aici?
  - Bunaa...ma cunoasteti??? Excursie cu clasa dar cine sunteti??
  - Siera nu ma recunosti? Sunt eu..Lina.
  - Imi pare rau dar nu va cunosc.
  - Dar ai crescut cu fata mea, erati foarte apropiate.
  - Imi pare rau dar nu va cunosc.
  - Dar..
  Atunci plec in fuga la clasa mea, nu stiu cine era dar cred ca facea parte din cei din trecutul meu. Dupa cateva plimbari prin muzeu ma gandesc, ca ea ar putea sa imi povesteasca ce vreau sa stiu.
Ma retrag din grup usor, ma fac disparuta si incep sa o caut pe Lina, o gasesc langa o ferestra de langa cara parea ca nu vrea sa plece.
  - Buna. Scuze ca am fugit mai devreme. Dar eu nu imi amintesc, acum doi ani am avut un accident si acum sunt amnezica, nu recunosc nimic din trecut, as vrea sa aflu dar parintii mei nu vor sa imi povesteasca.
  - Siera, parinti tai sunt morti.
  - Cum??? Nu are cum. Azi dimineata i-am lasat in bucatarie, nu poate fi adevarat.
  - Siera. Parintii tai au murit intr-un accident acum doi ani. Cred ca este acelasi accident in care tu ti-ai pierdut amintirile.
  - Dar daca ei au murit, cei cu care locuiesc eu cine sunt?
  - Pe parintii tai ii chemau Maic si Kaila Dimani. Ei erau foarte respectati in lumea interlopa. Tu chiar nu ai stiut?
  - Nu. Toti anii astia am crezut ca ei sunt parintii mei.
  - Siera cred ca esti adoptata.
  Excursia s-a terminat iar eu am aflat multe lucruri si nu despre muzeu asta e sigur.
Ajung acasa dar inca nu spun nimic, nu mai am forta sa ma cert nu mai pot riposta ma simnt de parca as vorbi cu niste straini. Lina imi dadu-se o poza cu parintii mei naturali erau frumosi si fericiti. Eram o familie.