Amintiri din vechea lume

Culeg amintiri pierdute

Edy.
  Astazi e ziua. Azi o voi duce pe Siera la vechia casa. La casa noastra parinteasca, sper ca asta o va ajuta, e sora mea si voi face exact cum va dori.

Siera :
   Ma trezesc din pat gata de plimbare, se pare ca nu era doar un vis, parintii mei aveau acea casa si petreceam foarte mult timp acolo, impreuna, ca o familie adevarata.
Eram impreuna cu ei, eram fericita, si totul parea perfect, nu inteleg cum putea ca mafia sa fie cea mai unita familie, sa fie legat fiecare membru cu sentimente, cel mai mare mafiot sa iubesca in asa masura.
Cobor si Edy ma asteapta gata de plecare, presimnt ca va fi o zi lunga.
- Esti gata?
- Daca am porni doar cand suntem pe deplin gata nu am mai merge niciodata.
  Plecam spre vechia mea casa, drumul e linistit, mare parte din el Edy nu se uita la mine iar linistea este mereu prezenta, dupa mai bine de un sfert din drum ma uit insistent la Edy.
- S-a intamplat ceva?
- O sa imi revin vreodata? O sa imi amintesc familia care am avut-o?
- Siera. Doctorii ne-au dat o farama de speranta, tinem de ea si o sa vedem ce se intampla, trebuie doar sa lupti cu mintea ta. O sa fie totul bine. Iti promit.
- Cat face cuvantul mafiei noastra?
- Foarte mult, mereu a insemnat enorm, familia noastra este respectata iar cuvantul ii este cel mai depret.
- Atunci am sa te cred, mai avem mult?
- Am sa ma opresc atunci cand o sa spui. Vreau sa iti amintesti asa ca am sa opresc atunci cand o sa spui stop.
- Dar nu stiu unde este.
- Mintea ta iti va spune. Ai incredere in ea. Gandestete bine.
  Trec pe langa multe case mari, dar nu imi par cunoscute. Dupa ce am trecut de toate vilele din zona ajungem la casele bogatasiilor fara chip. Cei ascunsi in umbra, care nu exista in acte.
- Stop. Aici este.
  Era o casa mare, cu gradina si doua etaje. Nu credeam ca exista asa ceva. Parca ar fi palat.
- Ti-am spus ca ai sa reusesti.
- Am reusit? Aceasta este?
- Da. Hay, am sa iti arat cea ce ai vrut sa vezi.
  Intram in casa si imi apare in fata tablourile care le visasem. Deasupra usii este tabloul cu familia noastra, cel mai  frumos tablou era in fata mea. Podeaua avea un covor rosu cu trandafiri albastri, urc scarile care parca vroiau sa ma conduca spre trecut si imi apare o refexie in fata, oglinda din capatul scarilor imi arata propria mea reflexie, imi arata o fata. Una normala, o adolescenta fara trecut dar care sa zbate sa vada cea ce ii lipseste. Camera spre care pasesc fara sa inteleg de ce mintea ma conduce acolo este cea in care mi-am format persoana, in care mi-am petrecut parti din copilarie, era camera mea, era locul cel mai plin de mine si de amintirile pe care le pierdusem. Biroul pe care si acum se mai aflau doua carti prafuite si poza familiei, avem poze din momentele importante dar si altele facute in zile normale, in familie. Eu aveam o familie, si am pierdut-o, singurul lucru care imi ramasese erau amintirile, iar acum si pe acelea le caut. Edy ma priveste din spate si astepta orice gest sau cuvant care sa il ajute sa inteleaga ce gandesc sau ce vreau sa fac.

  Ma duc pe balcon iar floarea care imi umplea orice moment din viata este prezenta, Edy vine langa mine si ma cuprinde in brate, fratele meu simnte ca nu sunt in regula si incearca sa ma ajute. Ii suna telefonul si afla ca trebuie sa plece, dar eu nu vreau sa parasesc acum casa, asa ca raman.
 
  Dupa plecarea lui imi inspectez camera si privesc fiecare coltisor al camerei. Cobor si lumina soarelui se face prezenta pe usa din spate, sticla inflorata lasa lumina sa mangaie podeaua. Pasesc usor spre usa iar privirea mea este lovita de gradina din spate. Locul care ma atragea ca un magnet.

Sierea, hay, tatal tau vrea sa mergem in gradina, vrea sa ne dea o veste.
Vin mama.
Familie, azi vreau sa sarbatorim.
Ce sarbatorim tata?
Sarbatorim faptul ca tu si sora ta o sa va mutati impreuna Edy, asta sarbatorim.

  Imaginea parintilor mei. Amintirile mele, momentele impreuna, bucati din viata mea, apar momentele asupra mea cu dureri, dar incerc sa le stapanesc, durerile sunt puternice dar nu vreau sa ma las, continui sa pasesc spre locuri din gradina care se pare ca ma ajutau.

  Siera, prinde mingea.
  Am prins-o, Edy fi atent ca pasez.
  Sunt liber.

  Copilaria mea alaturi de toti aici, impreuna, parea a fi viata perfecta.

Edy, poti sa nu mai fi suparat si sa ma ajuti? Mama si tata vor veni iar surpriza nu e gata.
  Mereu vrei tu sa fie totul perfect.
Ma ajuti sau nu?
Bine, te ajut.

  Amintirile ma lovesc iar. Dar Edy nu e aici cu mine, odata cu ele vin ametelile si durerile insuportabine. Simnt cum totul se darama iar imaginea de vis din fata mea dispare odata cu mine. Totul se opreste ca o pauza fara voie. Secundele uratoare simnt ca lesin si nu pot controla asta.