Amintiri din vechea lume

Salvare neasteptata

Mda. Se pare ca sunt fata de cap de mafie, am parintii morti si un frate careia nu ii cunosc numele, am cel mai bun prieten care ma pazeste de doi ani in secret si ma cunoaste de o viata. Sunt rapita de niste criminali care vor sa ma omoare ca razbunare pentru tot ce le-au facut parintii mei, si pe langa asta sunt amnezica si nu imi pot aminti nimic. Vreau sa imi revin, vreau sa fie totul bine. Viata mea e mai complicata ca matematica si mai incurcata ca o limba straina.
Sunt cu Addam in camera asta mica si prafuita, usa se deschide iar cei doi tipi care au planuit rapirea intra in camera, sunt inarmati dar imediat mi-a venit in minte faptul ca ei nu stiau de amnezie, pun o privire ucigatoare si imi i-au tupeul de la pastrare.
- A-ti venit sa ne dati drumul intr-un final? Chiar ma plictisisem de decor, ma gandeam cand il schimbam.
- Ce gura mare ai, mai taci, baiatul vine cu noi, dupa ne ocupam si de tine.
- Baiatul nu merge nicaieri, doar nu o sa-mi luati compania, am sa ma plictisesc ingrozitor.
- Eu zic sa lasi fitele si sa iti aduci aminte ca eati rapita.
- Iar eu zic sa nu ma plictisesti ca sti de ce sunt in stare. Cuvintele mele date la intamplare speram sa se potriveasca macar putin cu adevarul, teama ma cuprinde dar nu dau nimic de inteles, continui teatrul, trag de timp dar nu stiu de ce.
- Stim ca esti in stare de multe dar noi nu o sa te lasam sa ne sperii cu nimic, nu si azi.
Nu inteleg, merge? Dar cum eram eu inainte de sperii doi rapitori? Addam are de dat mai multe explicatii decat cele care le-a dat deja.
Addam se uita uimit in speranta ca incep sa imi amintesc cine sunt dar imediat cum ramanem singuri ii spun care era defapt planul meu.
Zilele care le petreceam in incaperea aceea treceau foarte greu iar Addam nu vroia sa imi mai povesteasca de familia mea spunea ca mintea mea nu este pregatita. Dar in schimb imi povestea cum era mama si cat de mult semanam cu ea, imi doream tot mai mult sa imi amintesc de ea de tata de fratele meu.
Doua saptamani imi ajunsese in camera prafuita o data pe zi veneau indivizii cu mancare si apa iar eu pot sa spun ca duc dorul unui dus cald.
Soarele este aproape de a apune iar de afara nu se auzea nici musca, nu stim cat o sa mai stam aici.
- Oare ce gandesc matusa si unchiul meu de disparitia mea?
- Nu prea multe, nu au cu ce sa ajute ei nu au intrat niciodata in treburi murdare asa ca ei au fost cei mai potriviti sa aibe grija de tine era singurul mod in care tu erai in siguranta, au vrut o viata mai buna, ei chiar te iubesc.
- Atunci de ce au reactionat asa cand i-am intrebat de trecutul meu?
- Probabil le era teama de cea ce tocmai s-a intamplat.

- Crezi ca trebuia sa fi avut mai multa grija si sa ii ascult mai mult?
- Nu sunt oameni rai, sunt oameni diferiti, tu chiar daca esti amnezica ai fost mereu rebela, tu nu erai singura niciodata erai tu. Complicat sa iti explic cum erai tu inainte.

Dupa apunerea soarelui apar si rapitorii, dar la cateva ore dupa ce s-au stins toate luminiile care anunta ora de somn se aud 2 impuscaturi puternice aproape de usa noastra. Usa se deschide iar in fata mea apare Edy, in clipa urmatoare ii sar in brate. Plecam de acolo fara a mai spune nimic. In masina Addam ma intreaba nedumerit de situatie.

- De ce te mirai cand ti-am spus ca ai un frate daca tu deja te-ai intalnit cu el?

- Cum? La ce te referi?

- La Edy, el este fratele tau. Nu stiai?

- Nu desteptule nu stia, de ce ai spus asta?

- Scuze nu stiam ca nu i-ai spus asta inca.

- Stai, tu esti fratele meu si nu mi-ai spus?

- Siera...eu...nu stiam cum sa-ti spun sau ce sa-ti spun, nu vroiam sa suferi...

- Afla ca mai mult sufar asa.

Am coborat din masina si am pornit spre casa urand in continuare cea ce mi se intampla. Cum a putut sa imi ascunda asta? Deci ziua aceea in microbuz, prietenia care incerca sa o faca el cu mine era doar un fel de a se apropia de mine, nu pot crede ca merit sa sufar atat...ce voi spune cand ajung acasa...adevar sau minciuna?