"Te rog,opreste-te"
"N-ai motive sa faci asta"
"O, haide, gata, lasa prostiile, nimanui nu-i pasa de tine"
Asa. Mai spune-ti. Orice cuvant doare. Doar raniti-ma, ca sa pot avea motive.
Ti-am promis o data ca nu ma voi taia din nou.
Dar asta a fost doar daca nu plecai.
Si ai plecat. Si nu-ti mai pasa.
Incercam sa ma opresc, dar eram asa dependenta. Am inceput usor, acum ma ustura. Si am tinut apasat, curgea asa mult sange.
Am apasat pana cand mi-am ajuns la os. Am zambit printre lacrimi. De ce plangeam? Nu de durere, de dor. De tot ce-a fost si tot m-a oprit sa fac asta pana acum. Dar acum nu mai era nimic sa ma opreasca.
Apasam si apasam, fara sa mai simt nimic acum.
Aratam oribil.
Machiajul era intins pe fata mea, hainele imi erau ude si pline de sange, iar pielea mainii mele aproape ca se decojea de tot.
Incet incet, pe toata mana era o gaura uriasa.
Simteam ca mor, simteam ca tot ce a fost si ce va fi nu mai conteaza.
Ma minteam singura, desigur.
Dar asa puteam sa ma bucur de acea liniste si pace ce domnea in locul ala.
Pana cand urechile au inceput sa-mi tiuie.
Am inceput sa tremur.
Stiam ce se intampla si mi-am asezat spatele de peretele acela rece de gresie. Simteam fiecare racoare, fiecare sunet.
Pacat ca nu a mai durat.
Macar am scapat de durere, de suferinta. In ultima mea clipa, tot ce aveam in minte erai tu si ma gandeam cat de putin ti-ar pasa ca am facut asta.
Asa ca am inchis ochii
si
atat.
