Mi-ai lasat parfumul pe haine dupa acea imbratisare.
Ma asezasem cu capul pe banca, inchisesem ochii si am inspirat. Tu. Era mirosul tau. Atat perfect, atat de toxic. Mi-a fost prea dor.
Parfumul asta l-am simtit intamplator pe strada, de la necunoscuti. De fiecare data cand il simteam si nu erai tu, sprancenele mi se curbau, zambetul imi pierea.
Era mai mult decat tristete, era un gol. Ceva lipsea. Zambeam, dar parca nici zambind nu-i pacaleam pe ceilalti.
Si ti-am simtit din nou parfumul in ziua aceea, in imbratisare.
5 secunde. Atat a durat fericirea mea. Mi-ai lasat parfumul ala o zi intreaga pe haine, ai vrut sa ma chinui si mai mult.
Am stat,am asteptat sa dispara, dar nimic. Stagna acolo, in jurul meu, ca o umbra. Ma invaluia, dar in acelasi timp parca incerca sa plece.
In drum spre casa a plouat, odata cu ploaia parfumul tau s-a raspandit in lacrimile cerului.
Oricat s-ar chinui ploaia sa il spele,ma tem ca el va ramane impregnat in sulfetul meu.
Pentru totdeauna.
