Am rupt incuietoarea podului si am pasit pe acoperis. Era un vant asa de rece si atata zapada acolo sus.
M-am asezat in mormanul de zapada.
Era asa de bine, ma simteam in siguranta, protejata.
Priveam tabloul stelar prin fulgii ce zburau in viscol.
Timpul trecea, iar hainele de pe mine incepeu sa devina mai reci.
Ma cuprinsese frigul, imi intrase in piele si-mi porni prin tot corpul pana ce se impletise cu negura sufletului meu.
Incepeam sa tremur in nestire.
Simteam raceala fiecarui fulg ce se impregna in haine.
Am inchis ochii, am inspirat si am expirat aburi reci, apoi corpul meu s-a calmat.
Cedasem.
Sistemul nervos isi formase o forma de aparare.
Halucinam.
Imi era tot mai cald, atat de cald incat imi venea sa rup tot ce aveam pe mine.
Transpiram, ma zbateam sub hainele ude.
Incercam sa scap in timp ce fiecare fibra se incalzea mai tare.
Am crezut ca vad pe cineva si am incercat sa strig dupa ajutor, dar nu iesea niciun cuvant.
In acel moment ma inecasem cu zapada ce era peste fata mea, dar nici sa tusesc nu reuseam.
Am inchis ochii, apoi corpul meu tremura din nou.
Dar nu s-a mai oprit.
Am tremurat din ce in ce mai tare pana cand totul a devenit negru
ti-am vazut chipul
si am murit.
