Forever [Liam Payne//Vampire FanFic]

Capitolul 13

        

           

      

                                                              Capitolul 13

     

 

Ceasul meu sună ca de obiceu,cu o oră înainte să înceapă orele.

Îl închid și mă întind înapoi în pat,astăzi mă simt mai obosită ca niciodată,tocmai astăzi când nu ămi permit să lipsesc de la școală,singurul lucru care mă menține oarecum trează.

Astăzi este ”ziua de teroare” cum o numesc elevii prin școală,nimeni nu își dorea să meargă la bal,dacă nu erau obligați de directoare nici nu făceau...cred că și de asta îi obligă,sincer mi se pare cam aiurea....și eu sunt aici de nici două luni.

Cu chiu cu vai mă mobilizez să mă dau jos din pat,cu drecția baia.Mă spăl pe dinți și pe față apoi revin în dormitor de unde îmi iau  o pereche de pantaloni la întâmplate,am făcut greșala să port fustă o dată în fața lui,nu o mai fac și a doua oară,cel puțin nu intenționat,nu îi pot uita acea privire,care parcă mă dezbrăca...și să nu mai pomenesc de cele nu știu câte ori în care se holba  la mine,nu făcea ce ăl rugam sau îl rugau alții,când flirta cu mine,iar eu fiind idioata planetei îi răspundeam flirtului,cred că asta îi dădea apă la moară.

Pe lângă blugii albaștrii iau o bluză gri și un hanorac tot gri și o pereche de ghete negre.Îmi dau de câteva ori cu peria prin păr.Trag o linie fină de tuș pe pleoapele ochilor mei negrii și dau cu niște rimel,apoi cu un strat subțire de strugurel totul este gata,îmi iau geanta și cobor ca să mănânc ceva,simt că aproape cad din picioare de somn și poate ceva în stomac va mai diminua asta.

”Oh,Eve,Bună dimineața scumpo!”Mă întâmpină mama.

-”Îhâ”mormăi eu

-”Nu uita,astăzi este lună plină și dacă nu te simți bine pot suna la școală și să anunț că nu-”

-”Nu!Nici gând mă simt perfect!” Îi tai fraza,oricât de mult îmi place ideea de a sta acasă,nu pot să accept,astăzi este ziua balului și nu vreau să lipsesc,plus că sunt lucruri catre trebuiesc fixate pe ultima sută de metrii.

-”Preamărită Gaia*!Mama aproape țipă și scapă farfuria din mână.

-”Mama,e Dumnezeu.Dum-ne-zeu!” Exclam și îmi dau ochii peste cap.

-”M-Mâinile tale Eve!” Exlamă fericită iar eu atunci mă uit la mâinile mele și parcă inima mea se oprește din bătut.Venele mele prin care sângele pulsa puternic se vedeau,dar nu erau proeminente cum sunt la tipii ăia obsedați care trag de fiare ca handicapații,se văd albastre,ca și când pielea mea ar fi un ambalaj transparent.

Imediat trag mânecile hanoracului peste mâini și vorbesc -”Nu e nimic ți se pare” Mă ridic și fug pe ușă,fără să o mai aud spunânc altceva decât strigându-mi numele.

Îmi aduc aminte când eram mai mică și îmi băgam nasul prin cărțile mamei,unde erau lucruri despre sociologia vampirească și tot felul de chestii d-astea și dacă îmi amintesc eu bine...am văzut cea despre asta și spunea că la vampirii în devenire,ca mine poare însemna ceva și nu prea,în traducere liberă nu este un semn clar dacă mă transform,normal că nu mă transform,eu voi fi normală așa cum era și tata,înainte ca mama să îl tranforme.