Psihologul

Capitolul 1

După o lună

A trecut o lună, iar eu nu pot să mă obişnuiesc cu acest gând... gândul că tatăl meu nu mai este.
Mereu a avut încredere în mine când nici măcar eu nu mai aveam. Pentru mine tata mereu a fost un model. Încă de când eram mică voiam să ajung ca el, un om de succes.
Uneori simţem că numai el mă înţelegea, ajunsesem să nu mă mai înţeleg nici eu.
Mereu am fost o fire complicată, dar el mereu făcea să pară totul foarte simplu. Vedea partea bună în orice, la fel ca şi mama.
A fost de fiecare dată lângă mine , chiar şi în cele mai grele momente. Aş vrea sa pot fii şi eu aşa ca el, dar pur şi simplu nu pot.
Nu pot uita acele momente...când practic l-am pierdut din vina mea. Dacă nu insistam să plecăm la bunica, acum probabil era lângă mine.
Mă simt cu totul altfel, nu am mai ieşit din casă de atunci, nu îmi amintesc când am mâncat ultima dată şi m-am îndepărtat de toţi. De acum încep o nouă viaţă.
Mă pun în pat şi dau drumul televizorului , când aud vocea mamei care mă strigă.
Mă îndrept către bucătărie, unde o găsesc pe mama pregătind nişte clătite. Iubesc clătitele, dar de câteva
zile chiar nu mai am poftă de mâncare , chiar dacă vorbim despre clătite.
- Aşează-te la masă scumpo! îmi spune mama cu un zâmbet de milioane
- Eu nu mănânc.
- Carla, nu ai mai mâcat de două zile, ai înnebunit?
- Văd că pe tine chiar nu te afecteaza chestia asta.
- Normal că mă afectează, dar încerc să te fac să te simţi mai bine.
- Poţi să nu mai încerci, pentru  nu am nevoie de ajutorul nimănui.
- Scumpo, de ce te porţi aşa cu mine? spuse cu o urmă de tristeţe în glas
- Cum mă port cu tine mamă? spun dându-mi ochii peste cap
- Eşti aşa rece, te-ai distanţat de mine..nu ai mai ieşit afară deloc de atunci..nu mai comunici cu nimeni.
-Pentru ce îmi trebuie prieteni?
- Of scumpo, ştiu că suferi, dar nu trebuie  să te porţi aşa. Eşti tânără, ai 19 ani, o viaţa de trăit. Fetele de vârsta ta acum se distrează.
-Tu te-ai putea distra în circumstanţele astea? spun mai mult ţipând şi urc repede în camera mea.

Trântesc uşa în urma mea şi mă aşez pe patul meu moale începând să plâng .
- De ce m-ai lăsat tată? reuşesc să spun printre suspine , aşteptând un răspuns care nu avea să vină

......

Mă trezesc datorită razelor de soare ce îşi făceau loc prin perdea, ajungând la mine. Mă ridic  leneşă din pat mergând către baie, uitându-mă în oglindă şi rămânând blocată.
Eram un dezastru. Aveam rimelul întins pe toată faţa şi nu mă mir la cât am plâns aseară. Părul meu brunet arăta ca un cuib de ciori, aşa că mi-am luat peria incepând să il descurc.
După ce am terminat cu toate astea , mă îndept către dulap pentru a-mi lua alte haine , apoi  merg la duş.
Las hainele să facă cunoştinţă cu podeaua, apoi intru în duş, lăsând apa caldă să îmi mângâie pielea. Iau gelul de duş şi il aplic pe tot corpul apoi clătesc şi aplic şamponul masându-mi capul.
După ce am terminat îmi iau noile haine, punându-le pe cele de mai devreme în coş şi încep să îmi usuc părul .
Îmi amintesc de schimbarea de carr tot vorbeam ieri , aşa că am zis să o pun în aplicare. Îmi iau telefonul şi banii, apoi ies din cameră dând nas în nas cu mama.
- Scumpo, unde mergi?
- La cumpărături.
- Bine, ai grijă atunci.
Îmi  iau ghetele şi ies din casă, mergând spre staţia de autobuze.
După 10 minute de aşteptare, a ajuns şi autobuzul în sfârşit. Am urcat , iar după două staţii am coborât ajungând la destinaţie.
Intru în mall, îndreptându-mă prima oară la raionul de blugi.
Probez câteva perechi de culoare neagră şi cumpăr două dintre ele.Am luat şi cateva tricouri de aceeaşi culoare, negru devenind pentru mine o obsesie.
Ies din magazin cu vreo 5 plase cu haine, apoi merg înapoi la staţia de autobuze .De data asta a venit mai repede spre fericirea mea şi am intrat în casă, unde mama discuta cu o doamna de aceeaşi vârstă cu ea presupun.
Închid uşa de la intrare, le salut pe mama şi prietena ei, apoi urc în camera mea , unde îmi aranjez noile achiziţii în dulap.
Chiar îmi place cum arăt acum, sunt puţin mai slabă decât înainte , iar garderoba mea s-a îmbunătăţit , privind hainele negre perfecte.
Nu ştiu de ce nu purtam până acum haine ca astea, mă fac să par mai dură  şi ador asta.
Mă schimb într-o pereche de blugi negrii şi un tricou de aceeaşi culoarr, apoi cobor jos pentru a-mi lua un măr din bucătărie.
-Scumpo, vino puţin. spuse mama entuziasmată
-Ce este? spun puţin iritată
-Vreau să îţi fac cunoştinţă cu doamna Styles.
-Îmi pare bine să te cunosc , scumpo. spune aceasta cu un mic zâmbet
-Şi mie, doamnă Styles.
Aceasta îmi strânge mâna prieteneşte , la fel făcând şi eu.
-Dacă nu vă supăraţi, eu merg în camera mea.
-Sigur scumpo,mergi . spune mama încă zâmbind

Heii.Sper că vă place cartea.PUPP <3 :*