☆Capitolul 22☆

1.7K 86 9
                                    

  Dedicat lui JustMe_Anonima

Intru în clădirea în care se află biroul lui Harry şi mă aşez pe un scaun aşteptându-mi rândul.
După 5 minute îl văd pe Harry ieşind pe hol şi uitându-se la mine.

- Hei, Carla!

- Bună, Harry!

- Vino aici. spune făcându-mi semn să vin în birou

Mă ridic încet  de pe scaun şi păşesc în birou.

- Cum te mai simți?

- Ca o orfană... naşpa. spun încercând să nu îl privesc pentru că probabil aş începe să plâng

- Nu mai spune asta, iubito!

- Iubito?

- Da. Nu îți place?

La dracu, normal că îmi place Styles. Nu te vezi cum arăți? Te-aş săruta chiar acum, doar că e foarte complicat cu iubita ta.

- Păi de ce nu o faci? spune muşcându-şi buza

- Ce să fac? întreb confuză

-  Să mă săruți, nu asta vrei?

- Am spus aia cu voce tare, aşa-i?

- Exact. spune chicotind

- La dracu!

- Ce mai aştepți? spune apropiindu-se semnificativ de mine

Nu mai aştept nicio secundă şi îl sărut. Încep să cred că baiatul asta este anormal de perfect.
La dracu, are nişte buze aşa de moi. E aşa de drăguț cu mine şi toate cele.

- Şi tu ai nişte buze foarte moi, iubito.
spune zâmbind

- Ce? spun uimită

- Ce ai auzit.

- Serios? Iar am gândit cu voce tare? spun deja scoasă din sarite

- Da iubito!

- Sunt o idioată!

- Nici să nu te gândeşti!

Fără să îmi dau seama mă îmbrațişează şi stăm aşa pentru câteva minute, apoi revenim la şedința de psihologie,nu?

- Deci, să începem. Spune-mi cum te simți.

- Mă simt foarte foarte foarte foarte...
(După 10 minute) ..foarte foarte  aiurea. Mă simt ca o epavă. Simt că nimic nu mai are sens în viața mea, mă simt foarte..

- Da ştiu. Foarte foarte foarte foarte (După 10 minute) foarte..

- Te prinzi repede, Styles! spun şi îi fac cu ochiul, apoi începem amândoi să râdem

- Off, mă scoți din minți dacă mă mai priveşti aşa! spune privindu-mă

- Cum? Aşa? spun şi îl privesc la fel ca mai devreme

- Offf. spune trist

- Ce e?

- E foarte complicat..

- Ştiu asta.

- Deci, să continuăm.

- Păi mă simt foarte singură, adică aşa şi sunt. Nu mai am cu cine să vorbesc, îmi e dor de cicălelile mamei, de momentele când mă certa că nu îmi făceam curat în cameră...de toate momentele alea când era cu mine...
spun şi o lacrimă îmi părăseşte ochiul

- Nu vreau să mai plângi, bine? spune şi mă îmbrățişează

- De ce te porți aşa frumos cu mine?

- Pentru că eşti importantă pentru mine, Carla!

- Ce vrei să spui? întreb confuză

- Că te plac.. spune timid

Ce tocmai a spus?
Mă place?
O Doamne..

- Harry, tu ai o soție... ştii că nu poate fi nimic  între noi.

- Lasă asta. Putem să ne ascundem, care e problema?

- Nu prea ştiu ce să zic..

- Doar ai încredere, iubito!

_____

Hei! Ştiu că este cam scurt, dar chiar voiam să mai postez un capitol acum şi na😂
Sper să va placă!
LOVE ALL❤

PsihologulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum