☆Capitolul 62☆

1.2K 46 5
                                    

- Ce o să se întâmple cu noi, Harry? întreb privindu-mi picioarele goale.

- O să fim în sfârşit fericiți. Asta o să se întâmple! Haide, o să îngheți aici. spune în timp ce mă ia de mână şi mă aduce înapoi în camera mea.

Mă aşez pe pat, urmată de Harry care mă priveşte fără să clipeasă.
Îşi aşează mâna pe piciorul meu stâng, iau eu tresar la contactul cu pielea mea.
Îi urmăresc fiecare mişcare şi rămân fără glas.
Privirea sa cade din nou pe buzele mele, de care se apropie încet şi le umeşte cu ale sale.
Un fior îmi traversează corpul, urmat de un stol de fluturi care îmi invadează stomacul.
Mă priveşte în ochi şi îmi cere permisiunea de a adâncii sărutul.
Imediat ce primeşte cale liberă, limbile noastre încep să danseze libere, parcă mai dornice ca niciodată.
Mâna sa coboară pe spatele meu, ducându-se uşor, uşor pe fund, pe care îl frământă preț de câteva secunde, imediat urcând spre tivul prosopului care îmi acoperea corpul.
Îmi dau seama de ce voia să facă, aşa că mă desprind din sărut.

- Harry, e de ajuns. Nu cred că suntem pregătiți pentru lucrul ăsta.  Nici măcar nu suntem un cuplu.

- Ai vrea să fim?

- Ce să fim?

- Un cuplu, prostuțo. spune şi mă ia de mână

- Ăă, eu.. nu ştiu ce să spun. O să mă gândesc la chestia asta şi o să te anunț.

- Aştept răspunsul tău, atunci. Eu ar cam trebui să merg acasă. Spune şi îmi oferă un sarut scurt.

- Bine, noapte bună! spun şi îi fac cu mâna

- Noapte bună, îngeraşule!

Îl privesc cum se îndepărtează şi închis uşa balconului, apoi mă schimb imediat în hainele pe care le-am luat mai devreme din dulap.
Îmi usuc părul rapid, apoi mă pun în pat şi adorm imediat.

PsihologulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum