Psihologul

Capitolul 9

Mă uit plictisită pe geam, gândindu-mă cum va fi viața mea de acum înainte.
Oare se va schimba ceva sau va fi la fel ca acum, un coşmar care mă va bâtuii în fiecare secundă a vieții mele sau voi reuşii să am o viață normală ca toate celelalte fete de vârsta mea?
Încă nu ştiu ce o să fac mai departe cu viața mea, dar va rămâne de văzut.
Simt cum mama încetineşte,apoi maşina se opreşte, semn că am ajuns acasă.
Deschid uşa încet şi cobor din maşină  şi mă îndrept către uşa casei pe care o deschid imediat şi urc în camera mea cât ai clipi.

Merg direct în baie unde fac un duş rapid, mă schimb într-o pereche de colanți negrii şi o bluză roşie, apoi îmi usuc părul şi îl prind într-o coadă de cal.
Fac puțină ordine în cameră, apoi mă aşez pe pat, dând drumul televizorului.

- Scumpo, haide la masă! aud vocea mamei

- Imediat mamă! spun dându-mă jos din pat şi stingând televizorul

Cobor scările şi ajung în bucătările, unde mama pregătea niste cartofi prăjiți.

- Poftă bună, scumpo! spune mama întinzându-mi o farfurie cu cartofi prăjiți

O iau şi încep să mănânc gândindu-mă doar la verişoara mea care urma să vină.

- Când o să vină? spun fără să îmi dau seama

- Cine? spune mama nedumerită

- Laura.

- Ar trebuii să ajungă într-o oră, scumpo. Ştiu că îți e dor de ea.  spune zâmbind

- Chiar îmi este. Pot să o iau eu de la aeroport?

- Sigur, scumpo. Ai cheile aici. spune indicând spre dulap

- Am înțeles.

Termin de mâncat, apoi mă ridic de la masă mulțumindu-i mamei şi merg în camera mea. Îmi iau geaca de piele şi telefonul, apoi cobor înapoi la bucatarie de unde iau cheile maşinii şi mă încalț, ieşind pe uşă ca un fulger.

Laura Pov

Cobor din avion şi vântul mă loveste în față, lăsăndu-mi părul să zboare în toate direcțiile.
Îmi iau bagajele şi intru în marele aeroport, unde o astept pe mătuşa Anne să mă ia cu masina.
Nici urmă de ea, însă aud o voce foarte cunoscută care mă strigă.

- Laura! spune bruneta strângându-mă în brațe
Ce dor mi-a fost de tine!

- Şi mie de tine surioară.Mă bucur să te văd. spun fericită strângând-o mai tare în brațe

- Dă-mi bagajele.

- Pot să le iau şi singură, stai liniştită. spun zâmbind scurt

- Bine, masina este în parcare.

O urmez pe Carla, ajungând lângă un Bmw.

- Asta e maşina ta? spun rămânând cu gura căscată

- Nu. spune începând să râdă
Asta este masina mamei. spune arâtând spre maşina de lângă

Nu era o maşină atât de scumpă, însă nici nu era nevoie. Mă bucur că am reusit să ajung din nou aici şi să o văd pe Carla şi pe mătuşa.