Psihologul

Capitolul 3

Deja îmi place aici.
Am avut mare noroc cu acest băiat, altfel cine ştie ce se întâmpla cu mine.Am observat ochii săi albaştrii în care te poţi pierde în orice secundă, cum mă fixează.Chiar este un băiat frumos.Cu părul lui blond şi frumos aranjat, ochii ăia care te duc cu gândul la marea albastră şi zâmbetul său minunat.
Abia acum observ că era la bustul gol.
- Îţi place ce vezi? spune râzând
-Nu ştiu despre ce vorbeşti.  spun indiferentă jucându-mă cu degetele

Îmi dau seama că mă holbez la el şi mă intorc la farfuria mea plină cu clătite.

Jay Pov

Mă uitam la fiinţa din faţa mea care se pare că se cam holba la mine.
E aşa drăguţă cânf face asta, de când am vazut-o la bar mi-am dat seama că este o fată specială şi foarte foarte frumoasă.
Este ca un înger, părul ăla perfect, zâmbetul ei minunat şi ochii ăia căprui care te fac să o placi pe loc.
Sper că si ea are aceeaşi părere despre mine.Ştiu că abia ne cunoaştem şi nu are prea multă încredere în mine, dar sper că asta se va schimba cu timpul.

Decid să las gândurile de o parte şi să mănânc.

După ce terminăm amândoi masa strângem totul şi urcăm  în camera mea.
-Vrei să ne uităm la un film? o întreb pe Carla
-Ăăm, sigur.Ce film? întreabă nesigură
-Nu îţi fac nimic, promit.Nu ai de ce să te temi de mine.
- Bine, mulţumesc..

Nu înţeleg..de ce se teme aşa de mine? Aşa de rău par? Probabil este ceva ce i s-a intâmplat şi nu mai are încredere în oameni. Poate reuşesc să aflu..

Carla Pov

Jay mă întreabă dacă vreau să ne uităm la un film, iar eu accept.
Probabil şi-a dat seama de faptul că nu am încredere în oameni, aşa am înţeles din tot ce a spus.

Las gândul ăsta de-o parte şi mă concentrez la film.Nu e chiar aşa rău.
În scurt timp eram cu totul captivată de film, fiind vorba despre o fată care risca să fie prinsă de poliţie, fiind o criminală.

Imediat mintea mi-a fugit la accident...chiar nu sunt bine, poate ar trebui să discut cu cineva despre asta, dar datorită neîncrederii mele nu ştiu dacă voi putea vorbii cu cineva despre aceste probleme.
Unii  oameni m-ar crede  nebună, însă nu sunt.Sunt perfect normală...cel puţin  aşa cred eu.

-Jay..   spun cu o voce stinsă
-Ce este? spune speriat
-Mă poţi duce acasă, te rog?
- S-a  întâmplat ceva? o urmă de tristeţe se simte în vocea lui
- Nnu, nu s-a întâmplat nimic.Doar vreau acasă.
-Dar ce..
- Jay, las-o  bată. Du-mă acasă , te rog..  spun, iar o lacrimă îşi face apariţia - Linişteşte-te, o să fie bine.  spune îmbrăţişându-mă şi asigurându-mă că este lângă mine

Mă simt în siguranţă în braţele lui, parcă nimeni şi nimic nu mă poate atinge cât timp este lângă mine.Nu am mai simţit asa până acum.

- Dacă vrei, poţi să îmi spui ce s-a întâmplat.Poţi avea încredere în mine, îţi promit.

- Mulţumesc, Jay.

-Nu trebuie să îmi mulţumeşti, Carla . spune îmbrăţişându-mă din nou

-Acum poţi să mă duci acasă, te rog?

-Sigur.

Merg în urma lui  pe scări, ieşim din casă mergând spre garaj.
Îmi deschide uşa maşinii, urc şi porneşte maşina, eu explicându-i unde locuiesc.

Din câte am observat mă depărtasem destul de mult de casă, dar nu regret absolut deloc.A meritat.
Dacă nu plecam de acasă,acum nu l-aş fi cunoscut pe Jay.Nu ştiu cum de a fost aşa de drăguţ cu mine, având în vedere că am fost cam rea cu el la bar.
Cum spuneam, este o persoană minunată.

Înainte să îmi dau seama, maşina se opreşte brusc, constatând că am ajuns acasă.O să am o discuţie luungă cu mama după toate astea.

-Mulţumesc pentru tot, Jay! spun zâmbind

-Oricând. spune trăgându-mă într-o îmbrăţişare de urs

Deschid uşa, mă îndepărtez de maşină şi intru în casa puţin nesigură.

Aud motorul maşinii îndepărtându-se de casa mea, apoi zâmbesc involuntar.
Intru în bucătărie, unde  o găsesc pe mama care găteşte ceva.Încerc să nu fac zgomot şi să urc în camera mea înainte să mă vadă, dar am eşuat, scăpându-mi telefonul din buzunar.
La dracu!
- Carla!Unde ai fost?
- La o prietenă.
- La ce prietenă?
- Mamă, temină cu atâtea întrebări! spun aproape ţipând
- Miroşi a alcool, crezi că mă poţi păcăli aşa de uşor? De când consumi? Ce ai de gând ? Vrei să îţi distrugi viaţa? spune ţipând mai tare decât mă aşteptam
- Nu am ce să mai distrug mai mult decât e deja.Acum lasă-mă dracu şi tu.
-Cum îţi permiţi?

O las cu ochii în soare şi îi întorc spatele urcând cât am putut de repede în camera mea, lăsând lacrimile să curgă fără oprire pe obrajii mei.

Sunt o epavă...aş vrea să pot dispărea de pe faţa Pământului, să nu mai deranjez pe nimeni.