Înger căzut

Cap. III

Am ajuns acasă cât ai zice "păcat". Am intrat în casă, sperând că nu mă vede nimeni. Sigur. Mihail stătea în mijlocul holului. Mi-am dat seama imediat că am încurcat-o. Nimeni și nimic nu trece neobservat în Rai.

  -Mergem la templu, a anunțat și a ieșit pe ușă.

L-am urmat tăcută și încercam să mă împac cu ideea. Nimic nu mă scoate din asta. Dacă voi fi ucisă pe loc ? Sper să o facă rapid.

Mihail a intrat în templu trântind ușa de perete. Picturile de pe perete s-au zdruncinat sub forța furiei Arhanghelului. Era nervos. Foarte nervos. M-am oprit în mijlocul sălii cu fața spre crucea dinspre altar. Ceilalți Gardieni erau în dreptul crucii îndreptate spre răsărit și s-au oprit din șoșoteală la vederea mea.

Gabriel a făcut un pas în față și o plecăciune în fața lui Mihail.

  -Cum s-a întâmplat asta ? a tunat Mihail întorcându-se spre mine.

Nu am răspuns. Ce puteam să mai spun ? Nu știam nici eu. Am preferat să privesc podeaua. S-a enervat și din doi pași era în fața mea ținându-mă de barbă. S-a uitat în ochii mei și pot să jur că mi-a citit imediat amintirile.

  -Mihail, dă-i drumul ! s-a băgat Gabriel.

Mi-a dat drumul și s-a întors spre cruce. Gabriel s-a apropiat de mine și m-a privit cu regret și compasiune.

  -Trebuie să îți citim puterile și să vedem care pedeapsă ar rezolva problema.

Mi-au dat lacrimile și sughițând am spus :

  -Sunt gata să îmi primesc judecata.

Gabriel s-a apropiat de mine și și-a așezat două degete pe fruntea mea. A închis ochii, concentrându-se pe puterile mele. Deodată și-a deschis ochii și a tresărit speriat.

  -Dacă te-ai da de partea întunericului ai fi o armă prea puternică. Nu putem să îți tăiem aripile. Văd răzbunare și un suflet întunecat. Judecata : exil.

Mihail s-a întors spre noi și ajungând în fața mea a spus :

  -Păcatul angelic este cădere. Judecata e dreaptă. Mereu dreaptă. Așa să ne ajute Dumnezeu. El a văzut și cântărit situația. Tot El a ales pedeapsa. Exil să fie.

  -Nu există altă cale ? O adoua șansă ? întreb și simt cum culoarea îmi dispare încet din obraji.

  -Toți au aceeași șansă. O șansă egală și unică.

Vestea exilului s-a dus imediat în toate colțurile Raiului. Gardienii m-au condus spre graniță. Toți exilații sunt aruncați în hău și trimiși pe Pământ. Nu mai aveam cale de scăpare. Am ales să țin capul sus în ciuda privirilor descurajatoare ale îngerilor care s-au strâns să vadă spectacolul. Până și îngerii întunecați aplaudau judecata. Pentru ei e un fel de distracție. Ca o sărbătoare apărută pe ultim moment.

Gabriel a ieșit din rând și a venit lângă mine.

  -Chiar îmi pare rău că s-a ajuns aici. Ești foarte puternică. Cu exercițiu ai fi depășit puterile mele. Puteai sta în dreapta lui Mihail. Ce păcat !

Mie îmi spui ? Am privit mulțimea încă odată. Dimitri și-a făcut loc printre demoni și a ajuns în față. Expresia feței lui nu spunea absolut nimic. M-am simțit rănită și înșelată, așa că am ales să sar.

Senzația e groaznică. Cazi în gol, norii trec în viteză pe lângă tine și tu nu poți să te oprești. Încerci să dai din aripi, dar e inutil. Norii s-au risipit și pământul era vizibil. Viteza crește și aerul devine din ce în ce mai cald, până ai senzația că se aprinde. Pene din aripi rămân în urmă, iar o lumină te cuprinde. Arde. E prea cald. Nu poți respira. Închizi ochii și aștepți impactul.