Înger căzut

Cap. II

Am împlinit 17 ani. Oficial sunt un Gardian. Singurul lucru rămas de făcut e "botezul". Trebuie să sar în apa râului de lângă templu, un râu adânc, limpede. Locul ăsta e considerat sfânt. Aici sunt botezați toți îngerii când împlinesc 17 ani.

După slujba efectuată, primul meu ordin de îndeplinit a fost o excursie alături de cei 7 după ziduri, pe teritoriul întunecaților. Ceva legat de numărul de nou-născuți. Mi-am aruncat șuvițele blonde pe spate pregătindu-mă ca cei mai în vârstă să plece înainte. Eu merg în urma lor, ca ucenică. Rămân șocată când ajung în vârful zidului. Pe teritoriul nostru totul e verde, animale și îngeri veseli peste tot. Dincolo de porți totul era ars, întunecat, sumbru. Mă holbez la tabloul sinistru din fața mea și nu îmi venea să cred.

Am trecut dincolo de zid, toți îngerii întunecați uitându-se cu ură spre noi. Ne oprim în fața unei namile cu aripi de liliac, dar un corp perfect, părul negru ca tăciunele stătea cum vroia el, avea ochii negri, goi, lipsiți de emoție. Mi se părea că seamănă cu o mașină de ucis fără conștiință. S-a uitat la mine și am simțit cum mă trece un fior pe coloană, așa că încerc să mă concentrez pe bărbații în alb, luminații - tabăra mea. După o discuție aprinsă între ei, s-a constatat că numărul de nou-născuți a scăzut, iar îngerii păreau bucuroși de acest lucru. Namila încă se holba la mine, când a venit vorba să ne întoarcem în Rai. M-a atacat. M-a trântit la pământ. Demonul mă privea cu ură, eu mă zbăteam, încercând să scap, dar degeaba. A deschis gura să mă muște de gât ca să mă omoare și am închis ochii așteptând durerea care parcă nu mai venea.

Am deschis ochii, iar demonul nu mai era pe mine. Gardienii l-au imobilizat ținându-l nemișcat în aer. Demonul se zbătea țipând. M-am uitat îngrozită la urâțenia aia. Apoi o voce caldă, ispititoare, chiar sexy s-a auzit. La auzul vocii, demonul s-a potolit imediat.

-Îmi cer scuze în numele amicului meu ! Nu are prea mult creier.

Din partea întunecată a apărut un tip cu aripi imense, negre, cu pene lucioase. Persoana ale cărui erau aripile superbe, a venit lângă mine și mi-a întins mâna. Am privit-o câteva secunde bune, după care am acceptat ajutorul lui. Am simțit un șoc electric în palmă și scrâncind i-am dat drumul ca arsă.

Aripile alea ! Îmi par cunoscute ! Și nu mă refer la faptul că sunt identice cu ale mele, exceptând culoarea, dar am senzația că le-am mai văzut cândva.

Îngerul întunecat m-a privit în ochi și atunci mi-a căzut fisa. Era Dimitri, același păr negru în ochi, același zâmbet superb. Era puțin schimbat, mai matur, mai încrezător pe el și puterile lui, dar cel mai tare mi-a atras atenția, nu abdomenul sau umerii lați, ci faptul că mă privea cu îngrijorare și compasiune. Am ridicat privirea ca să îl privesc din nou. La fel de superb ca în seara în care a intrat pe fereastră.

Vorbea cu Gardienii, cerându-le să elibereze demonul.

A observat că mă holbam la el, și-a întors capul spre mine făcându-mi cu ochiul și zâmbind ștrengărește. Am simțit cum obrajii îmi iau foc și mi-am întors privirea, aducându-mi aminte de Gardieni. Mihail mi-a făcut semn să o iau înainte și înălțându-mi aripile m-am ridicat de la sol. Gardienii erau în spatele meu bolborosind ceva.

-Beatrice ! Rămâi puțin ! Ceilalți ne întâlnim la templu, a spus Mihail și toți ne-am conformat.

Practic, el e cel mai puternic dintre toți Gardienii. El e Arhanghelul.