Înger căzut

Cap. XI

Maică-mea stătea foarte concentrată privind pe fereastră. Mă gândeam să urc mai întâi în camera mea, dar ea s-a întors deodată spre mine. I-am zâmbit și am salutat-o. M-am apropiat de ea să o îmbrățișez dar m-a oprit cu o mișcare a mâinii. Am rămas pe loc în încăperea întunecată privind-o.

  -Vreau să nu te mai vezi cu tipul ăla, Dimitri, a spus direct după care a pornit spre bucătărie.

  -Dar dimineață ai zis că îți place de el, comentez uitându-mă la ea încurcată.

  -M-am înșelat. Subiect încheiat.

S-a dus la bucătărie și a dispărut în întuneric. M-am dus ușor în camera mea încercând să pricep ce naiba se petrece. M-am întins pe pat și am rămas privind tavanul. Mâine e duminică. O zi liberă pe care să mi-o petrec singură. M-am ridicat din pat și m-am dus pe balcon. M-am așezat în fund lângă ușă și rezămându-mi capul de balustradă am rămas privind stelele. Când mama și tata erau împreună, mama cânta la biserică în fiecare duminică. Făcea parte din corul bisericii. Are o voce superbă. Obișnuia să-mi cânte o melodie când mă învelea și mă pupa pe obraz. Tata a ales să plece pe drumul lui și ne-a lăsat. Chiar îmi lipseau duminicile alea. Mama se ducea în strană alături de ceilalți cetățeni înzestrați și eu râneam singură. Nu chiar singură. O luam pe Sarah și puneam diferite pariuri ciudate. Am pariat odată că nu găsim pe cineva cu numele nostru în cimitir. Și uneori ieșeam pe ușă, mergeam printre morminte și culegeam flori fredonând diferite cântece. Ne gândeam la vârsta aia că oamenii de acolo se simt singuri și cântam. Ce idioate mici eram. Mâine am să merg la biserică. Chiar îmi lipsește locul ăla.

Pe la 1 noapte m-am trezit fără să vreau. Parcă somnul m-a părăsit din mers. Bang. M-a lăsat baltă. M-am ridicat încetișor și m-am dus pe balcon. Privind în întunericul nopții mi-am dat seama că în bucătărie e lumină. M-am lăsat ușurel pe burtă și scoțând capul printre balustrade m-am uitat în jos. Nu se vedea mai nimic. Dar e destul de ciudat. Probabil are și ea insomnii. Deodată s-a deschis ușa și mi-am tras repede capul înapoi pe balcon. Privind printre gratii am văzut-o ducând un sac legat la gură cam de mărimea unui câine foarte mare. Ce naiba face ? A târâit sacul până la magazia din spatele casei și s-a oprit. S-a uitat spre casă, mai exact spre camera mea și a intrat în magazie, ca după 2 minute să iasă cu o lopată. Ținând lopata pe umeri și trăgând sacul după ea, a intrat în pădure. M-am ridicat în picioare și am intrat în panică. Ce se întamplă ? Nu știu de ce dar m-a lovit o nevoie dureroasă de al vedea pe Dimitri. Am nevoie de siguranță. Am ajuns să nu mă mai simt în siguranță în propria casă. Înnebunesc ? Ce să fac ? Revino-ți ! Totul e bine ! M-am pus înapoi în pat, dar nu am dormit absolut deloc. Am auzit-o intrând înapoi prin bucătărie și am auzit-o și când s-a dus în camera ei. La răsărit decisesem deja că am să o iau razna. M-am îmbrăcat drăguț și am ieșit. Nici un picior de om prin bucătărie. Nu tu ceai, nu tu ciocolată caldă, suc de portocale sau mâncare. Mi-am luat un măr și am ieșit pe ușă. Am alergat prin pădure și ocolind cimitirul vechi, am ajuns la noua biserică. Din micuța bisericuță răsuna slujba zilnică. Corul din dreapta cânta cu foc un cântec drăguț. M-am strecurat ușurel pe lângă câteva doamne mai în vârstă și am urcat în clopotniță. De acolo toată sala se vedea perfect. Câțiva foști colegi ascultau slujba cu familia din băncuțele micuțe. Fiecare ținea o cărticică neagră cartonată în mâini. Am început să privesc tavanul pictat. Îngeri în robe albe și harpe te priveau de pe un fundal luminat cu norișori. Pe pereți erau pictate scene simple din Biblie. Deasupra altarului era pictată principala scenă : un înger în armură strălucitoare - Mihail - amenința cu sabia un alt înger cu aripi cenușii și cu pielea de o nuanță roșiatică. O ilustrare ciudată a lui Lucifer. De mică m-a speriat pictura aia. Eram pierdută prin gândurile mele când predica a început si toți s-au ridicat în picioare anunțând sfârșitul slujbei. Fix în mijlocul predicii am simțit un junghi în tâmple și o durere graznică m-a convins să închid ochii. Când i-am deschis, priveam o scenă ruptă din filmele horror. Toți oamenii erau morți și în fața altarului stăteau trei tipi cu aripi negre. Am închis din nou ochii și când i-am deschis, totul era normal din nou. M-am frecat la ochi dezorientată. Era o glumă. Am coborât pe scările de piatră și am ieșit din biserică pornind spre cimitir. Nu am auzit persoana care se apropia de mine cu pași repezi. Cât ai clipi Dimitri stătea în fața mea. M-am lăsat copleșită ca fraiera și m-am aruncat în brațele lui. Pentru câteva secunde nu s-a mișcat deloc, iar când i-am simțit mâinile frecându-mă pe spate, mi-am dat frâu liber lacrimilor. În numele tuturor ciudățeniilor. Pentru tata. Pentru mama. Pentru coșmaruri. Pentru tot. Pentru simplul fapt că mă simțeam atât de în siguranță lângă Dimitri. Dimitri. M-am îndreptat de spate și am început să-mi șterg lacrimile.

  -Hey ! Ești bine ?

  -Da. Da, zic repede privind în jur.

  -Ai nevoie să te duc acasă ? mă întreabă zâmbind afectuos.

  -Nu ! Mă duc pe scurtătură. Mai am ceva de rezolvat. Ne vedem luni la școală ?

  -Normal. Pe mâine !

S-a îndepărtat de mine și îmi venea să fug după el. Dar mi-am înfrânat ideea asta idioată.

Când ieșeam din cimitir și eram în plină pădure am avus senzația că ceva mă urmărea. La început mi-am înfrânat pornirea de a o lua la sănătoasa. Dar după mi s-a părut o idee foarte bună. Când am zărit acoperișul casei din frunziș o durere puternică mi-a întunecat orice urmă și am simțit cum întunericul liniștit se lasă peste mine.