Înger căzut

Cap. XVI

A trebuit să ascundem toată tărășenia. Cadavrele tipilor au ajuns în pădure unde Dimitri a săpat o groapă. Cu ... mama nu știam ce să facem. Casa era un dezastru. Nici un șaf armat nu ar putea aduce așa dezastru. Deci, poliția trebuia scoasă din calcul. Casa îmi provoca destule amintiri bune, dar erau aburite de seara asta. Iar când Dimitri a zis să dăm foc la casă, mă pregăteam să ripostez. Mama chiar a adus odată vorba de asta. De clipa când nu va mai fi. Zicea că vrea incinerată. Credea în fantome, și acum are o explicație logică. Dacă îngerii și demoni existau, trebuiau să existe si fantomele. Acum mă așteptam în orice clipă să apară fantoma Crăciunului trecut cu lanțurile zănagănind după ea. Dimitri a zis că aranjează el tot. Eu doar să-mi strâng lucrurile. În câteva clipe am întocmit cel mai rapid bagaj. Geamantanul se târâia după mine. Nu aveam nici un chef să plec. M-am oprit în dreptul scărilor și am privit în urmă. O să-mi lipsească. Partea asta din casă încă avea parfumul vremurilor bune. Jos parcă mirosea a moarte. A sânge închegat și dezastru. Am simțit o lacrimă scurgându-se pe obraz și am încercat să strâng din dinți. Dimitri a apărut în fața scărilor. A ridicat mâna și geamantanul a zburat din mâna mea direct la picioarele lui. S-a aplecat și a ridicat-o. Stătea așa în hol, ridicând o mână spre mine ca să-mi facă semn să vin la el. Doar pe el îl mai aveam. Și pe Sarah. Care era și ea înger. Am coborât ușor scările și am primit bucuroasă mâna lui. Aveam nevoie de susținere, altfel mă întindeam pe podea. Mă simțeam ca un bol de gelatină. Dimitri și-a pus mâna după talia mea ca să mă țină mai bine. Mi-am întors ușor capul spre sufragerie și am văzut trupul acoperit cu un cearșaf. Deasupra stătea sabia mamei. Probabil Dimitri a curățit-o de sânge. M-am dezlipit de el și m-am dus lângă ea. Mi-am luat rămas bun și i-am spus în gând cât de mult o iubesc și că o să-mi fie dor de ea. Am luat sabia de pe cearșaf și uitandu-mă spre bucătărie am văzut un buchet de trandafiri. Preferații ei. Albi și roz deschis. Am luat buchetul și l-am așezat pe pieptul ei în locul sabiei. Dincolo e loc de odihnă și pace. Aici e război ! O să am nevoie de sabia ei.  Am strâns sabia în palme și m-am îndreptat spre Dimitri. Mă privea foarte atent. A dat să spună ceva, dar s-a răzgândit. Ce mai era de spus ? Nu mai era loc de cuvinte. Am ieșit pe ușă ținându-ne de mâini. Când am ajuns pe alee am văzut motocicleta lui. Dimitri a pocnit din degete și am simțit imediat cum în spatele nostru crește temperatura. Dimitri s-a urcat dintr-o mișcare pe motor și a așezat geamantanul în spate. M-am întors spre casă. Era cuprinsă de flăcări. Mici scântei se înălțau spre lună, stingându-se în întunericul nopții. Nu știu când s-a întunecat, dar peisajul din fața mea era pe cât de frumos, pe atât de catastrofal. Casa în flăcări era trecutul meu. Sufletul meu. În curând, în roua dimineții, va fi doar cenușă. Dar până să se stingă focul din mine, avea de gând să răzbun moartea mamei. Nemernicii ăia vor plăti. Sabia mamei strălucea în mâna mea. Flăcările se reflectau în măiestria ei. Am băgat-o cu grijă sub geacă și am simțit o căldură ciudată la atingerea fierului cu pielea mea. Îndreptându-mă de spate m-am așezat în spatele lui Dimitri lipindu-mi obrazul drept de spatele lui. Motorul a tors sub noi și am plecat lăsând trecutul în urmă. Acum nu mai era urmă de întoarcere. Nimic nu mai putea fi reparat.