Se întoarce și mă privește uimit. La fel se uită și Drake, probabil la fel m-aș uita și eu la mine. Înghit în sec, apoi mă duc către el. Reacția de moment a sa, când am vrut să-l iau în brațe a fost de a se da un pas în spate. Acest gest nu numai ca m-a luat prin surprindere dar m-a șocat.
— Zayn... Îi șoptesc numele regretând ceea ce am spus mai devreme. N-am vrut... Încerc să îmi cer scuze dar el mă întrerupe.
— Mai repetă o dată ce ai spus! Ridică tonul foarte tare, făcându-mă chiar să tresar si sa mă pierd cu firea.
Câteva lacrimi dau să apară și urăsc asta! De fiecare dată când o persoană la care chiar țin, sau mă enervează, încep să plâng deși încerc să mă opresc. Observă și el că felul său de a aborda situația chiar m-a dat peste cap și vine la mine, luându-mă în brațe. Îi răspund la îmbrățișare ca atare, simțindu-mă în siguranță, simțind cel mai frumos sentiment din lume, dragostea.
— Zayn, nu am vrut să sune așa. Iarta-ma. Rănile mele trec în maxim o lună. Dar pedeapsa ce ai putea primi-o poate dura cât jumătate din viața ta. Îi iau fața în mâini și îi vorbesc privind în ochii săi adânc.
Îmi zâmbește apoi îmi săruta ambele palme. Văzându-l calmat chiar mă bucură. Tot ce vreau e să fiu fericită. E prea mult oare? Vreau să fiu fericită alături de Zayn.
— De ce ți-a făcut asta? Se calmează, apoi ne punem toți trei jos pe canapea.
— Păi... Mi-a cerut explicații despre tine, mai exact să îi spun pe cine bănuiești că ți-a furat banii. Îmi aduc aminte, toate imaginile din acea mică încăpere, un fior rece, trecându-mă ușor. Apoi... Îmi revin eu, și continui. Apoi, eu m-am împotrivit, m-am simțit ca și cum te-aș fi trădat...
Privesc în gol, mintea fiindu-mi plină din nou cu acel incident. Zayn mă privește uimit apoi se enervează din nou, ridicându-se brusc, apoi oftand. Nu vreau să se întâmple așa, de ce Justin a trebuit să se bage? Îl urăsc atât de mult.
— Ești nebună? Ce ai pe gât ți-a făcut cu un cuțit, dacă te încăpățân în conținuare cine știe ce-ți făcea! Cum să mă trădezi? Țipă nervos dar apoi se pune în fața mea, revenindu-și ca prin minune la o stare la care poți vorbi cu el. Chiar dacă de secretul ce îl voia depindea viața mea, tu ești mai presus față de orice! Mă îmbrățișează strâns apoi mă sărută.
Drake se uită șocat apoi își iese din soc și exclamă.
— Wow! Zayn Malik tocmai a spus asta?
— Tu să taci! Ajungem și la tine, unde erai când toate astea s-au întâmplat? Își aduce aminte Zayn deodată. O teama de a nu se certa nu îmi dă pace, țin prea mult unul la altul și sa se certe din vina mea, e prea mult. M-aș duce eu cu pistolul la Justin.
— Păi să vezi! Zayn spune ,,frate, fac eu totul, mă ocup eu de transfer, tu du-te la școală. “ dar când îl suni dimineața îți spune ,,nu știu frate, te descurci!“. Si vezi ce surpriză! Nu pot fi în doua locuri în acelasi timp, nu ca tine. Omule, de la sală până aici ai venit ca fulgerul! Ia zi, câte babe te-au înjurat la semafoare? Râde Drake de Zayn, fiind situația mult mai lejera, ce mă face să fiu mult mai lejeră.
— Îmi venea să disper! Plus ca am văzut-o pe Alice cu băiatul fe nu i-am dat voie să iasă. Tot atunci mă suna si mama, îmi spunea ca vrea...Mama! Tresare Zayn dintr-o dată.
Toți ne ridicăm odată cu el, apoi ne uităm la el cum își ia geaca și mi-o da și pe a mea. O iau, dar tot nelămurită sunt.
— A zis că trece pe la mine și că ar trebui să fiu acasă. Eram mult prea stresat ca sa mai găsesc o scuza si pentru ea. Și așa eram nervos din cauza voastră, când puteam merge la întâlnirea lui Alice cu mortalăul, sora mea e mult prea buna penru el, să fie clar!
CITEȘTI
Same old love
RomanceVolumul ll ,,Mesaje Anonime". 3 luni... Au trecut atât de repede, atâtea momente frumoase, atâtea planuri de viitor, dar totul spulberat de o minciună. El... Întotdeauna îmi dădea anumite indicii precum că el era, dar din nou am avut încredere în bă...