Vol. I : Kidnapped

Capitolul 1

Ambra's P.O.V

Am deschis ochii deranjată de razele soarelui ce-mi încălzeau fața și am clipit des pentru a mă obișnui cu lumina. Un oftat destul de zgomotos mi s-a strecurat printre buze și m-am dat jos din pat, deși aș mai fi rămas pentru câteva minute, mergând la baie. Mi-am făcut rutina zilnică, apoi am aranjat patul și m-am postat în fața dulapului, alegându-mi o ținută pentru ziua ce abia a început. M-am decis asupra unei perechi de blugi albaștri, un tricou vișiniu simplu și o pereche de teniși. După ce mi-am pieptănat părul de câteva ori, chinuindu-mă puțin, deoarece era încâlcit. Fără să mai stau pe gânduri, l-am prins într-un coc dezordonat și am coborât scările.

În bucătărie am dat peste mama și tata. Mama aranja masa, în timp ce tata servea o ceașcă de cafea și citea gazeta de dimineață. Mama mi-a observat prima prezența și un zâmbet i-a înflorit pe buzele pline.

- Neața! I-am salutat, zâmbind și mama mi-a sărutat obrazul.

- Bună dimineața, scumpo! Cum ai dormit? M-a întrebat mama, în timp ce privirea tatei s-a ridicat din ziar.

- Destul de bine. I-am răspuns și m-am așezat la masă, mama așezându-mi o farfurie cu clătite umplute cu ciocolată.

I-am mulțumit printr-un zâmbet și am gustat din sucul de morcovi și zmeură, pe care mama obișnuia să-l pregătească în fiecare dimineață. Gustul dulce mi-a încântat papilele gustative și mi-am lins buzele, focusându-mi atenția pe clătitele ce-mi făceau cu ochiul.

- Zilele trec atât de repede, mai ales când ești în vacanță. Te-ai gândit ce vrei să faci vara aceasta? A întrebat tata și am rămas cu furculița în aer.

- Nu mi-am făcut un plan.

- Presupun că o să-ți faci, nu?

- De această dată, las totul să decurgă de la sine, însă pentru început, cred că o voi suna pe Katherine. Poate o să ieșim undeva astăzi. I-am explicat, în timp ce am luat clătita din furculiță.

Katherine era cea mai bună prietenă a mea, de fapt singura mea prietenă. Ne cunoșteam de când eram mici, practic ea era sora mea, doar că din altă mamă. Uneori, putea fi insuportabilă și îți mânca zilele cu zâmbetul pe buze, însă avea un suflet bun și cald. De cele mai multe ori renunța la ea și te ajuta pe tine, chiar dacă și aceasta era în aceeași situație. Nu era egoistă, dar nici nu se lăsa călcată în picioare. Dintre toate persoanele în ea îmi găseam confidentul, aveam un umăr pe care să plâng și acest lucru mă făcea să mă simt norocoasă.

- Presupun că vei continua să faci voluntariat, nu? A întrebat mama curioasă, luând o gură din cafeaua ei.

- Da, îmi place foarte mult. Am răspuns, ștergându-mi buzele de ciocolată.

De două ori pe săptămână mergeam la un azil de bătrâni și încercam să le fac ziua mai bună prin diferite activități. Adesea, le citeam sau ascultam muzică de pe vremea când aceștia erau doar niște adolescenți cu multe vise și speranțe la un viitor cât mai bun. O parte din ei erau imobilizați în scaun cu rotile, dar asta nu-i împiedica să se simtă bine. Ori de câte ori jucam un joc sau dansam, deoarece existau și persoane în putere, mai ales domnul Gleave, care nu ezita să mă ia la dans și să mă învârtă până nu mai știam de mine, fiecare se distra în propriul ritm.

- Tind să cred că și lor le place prezența ta. A afirmat tata zâmbitor, iar mama l-a aprobat din cap.

- Probabil. Am ridicat din umeri. Mi se umple inima de bucurie când îi văd zâmbind.

- Și nouă când tu zâmbești. Mi-a atins tata umărul, mângâindu-l.

- Atunci, o să zâmbesc mai des.