Vol. I : Kidnapped

Capitolul 39

Harry's P.O.V

- Iubito? Întreb, căutând-o cu privirea.

- Sunt aici, iubitule. Îi aud glasul suav.

- Unde? Mă uit în jurul meu, dar nu o văd nicăieri.

-Aici, iubitule, aici.

-Iubito, spune-mi unde ești, te rog? O rog, urcând scările pentru a merge în dormitorul nostru.

-Încă puțin, iubire. Glasul ei mă ghidează.

Mă las condus de glasul dulce, de parcă aș fi hipnotizat. Pașii mei mă poartă alene către dormnitorul, în care am petrecut atâtea dimineți pline de culoare, nopți de vis și cele mai minunate momente din viața noastră.

-Aproape ai ajuns. Îmi spune pe un ton entuziasmat.

Intru în dormitor, dar nici urmă de ea. O strig, dar nu-mi răspunde. Panica se instalează în corpul meu, simțindu-mă pierdut. Îmi pun mâinile în cap, plimbându-mă prin cameră. Observ ușa de la baie, întredeschisă, iar un zâmbet mic își face apariția pe buzele mele. Răsuflu ușurat și mă îndrept spre baie.

- Ai vrut să mă păcălești? Întreb zâmbind și intru în baie.

Zâmbetul mi-a pierit în următoarele secunde. Mă uit terifiat la imaginea din fața mea, iar lacrimile încep să apară. Cad în genunchi lângă trupul iubitei mele și o cuprind în brațele mele.

- Iubito, trezește-te! Te rog, nu-mi face asta! Îi mângâi chipul, lacrimile curgând neîncetat pe obrajii mei.

Îmi apropii capul de pieptul ei, în speranța că îi voi auzi bătăile inimii. Din păcate, pulsul ei nu exista. O strângeam în brațe și mă legănam ușor, suspinând. Disperarea m-a cuprins, determinându-mă să o zgudui de umeri.

- Nu-mi poți face asta! Ai promis! De ce nu te ții de cuvânt? Plâng, îndepărtându-i firele de păr, de pe chipul ei palid. Te implor, nu pleca!

Deschid ochii brusc, respirând scăldat. Încerc să mă ridic, dar ceva nu mă lasă. Ambra dormea deasupra mea, părul ei fiind împrăștiat pe chipul meu. Un zâmbet mi-a luminat chipul la această imagine. Mi-am trecut o mână peste față, dând părul Ambrei la o parte. Mi-am pus mâna pe spatele ei, având grijă să nu o trezesc și i-am aplicat un sărut pe creștetul capului. Aceasta se foiește nemulțumită și rostește niște cuvinte indescifrabile. Chicotesc încet, când mâna Ambrei îmi îndepărtează mâna din jurul ei. Verific dacă e trează, dar ea doarme linistită. Îmi pun mâinile în jurul ei și încerc să mă dau jos din pat, fără să o trezesc. Îi așez capul pe perna mea, în timp ce mă strecor de sub ea. Picioarele îmi ating podeaua, în timp ce brațul drept se află sub abdomenul Ambrei. Mă bufnește râsul și cu greu mă abțin, când îmi dau seama cât de penibilă este această situație. Brațul îmi este blocat, iar Ambra doarme fără nici o grijă. Nici măcar nu pare să o deranjeze brațul meu. Trag aer în piept și îmi trag brațul cu o rapiditate nemaivăzută. Ambra mormăie ceva și se întoarce cu spatele la mine. Scutur din cap amuzat și mă aplec să-i sărut umărul. Îmi afund nasul în buclele ei maronii, inspirând mirosul ei dulce. Aș vrea să mă trezesc în fiecare dimineață cu mirosul și corpul ei lipit de al meu.

Intru în baie, dând drumul la apă. Înlătur hainele de pe mine și pășesc în cabina de duș. Am lăsat apa caldă să-mi relaxeze toți mușchii. Frânturi din vis îmi reapar în minte și lovesc peretele cabinei cu pumnul. Durerea pulsa în întreaga mână, iar articulațiile s-au înroșit. La scurt timp, sângele și-a făcut apariția pe monturile mele, scurgându-se și combinându-se cu apa calda. Nu-mi păsa de durere și nici că sângerez, mintea mea era blocată. Visul acela m-a dat peste cap. După atâta timp, Abbeline încă îmi bântuie mintea și visurile, mai bine zis coșmaruri. Același vis ca de fiecare dată. Au trecut 3 ani de la moartea ei și încă o visez. De ce? M-am săturat de coșmaruri! De ce nu pot avea o viață normală? Vreau să mă bucur de prezent și să las trecutul în urmă. Dar de fiecare dată când fac asta, amintirile trecutului decid să strice totul. Nu pot trăi în trecut, trebuie să iau o decizie.