Vol. I : Kidnapped

Capitolul 11

Ambra's P.O.V

După discuția de ieri cu Harry, în legătură cu plimbarea, nu am mai ieșit din cameră. Știam că el nu poate să se comporte drăguț până la sfârșitul zilei. Nu i-am cerut luna de pe cer, am vrut doar să ieșim afară, doar pentru câteva minute. Putea el să fie de acord? Nu, normal că nu, doar e Harry Styles, mereu are ceva de obiectat.

Nu mai suport să stau închisă aici. Mă simt ca o pasăre într-o colivie, căruia i-au fost smulse cu brutalitate aripile, lăsând-o să se stingă în întuneric. Vreau să evadez din această colivie. Vreau să alerg prin pădure, să respir aerul curat, să simt vântul jucându-se în părul meu. Vreau doar să mă simt vie, din nou. Chiar cer prea mult? Cred că am și eu dreptul la fericire, la iubire, la libertate, am o mulțime de drepturi, însă el mi le-a furat. Am impresia că duc un război cu viața și în curând, o să-l pierd. Sunt sătulă de tot.

- Ambra! Vino jos! Vocea lui răsună în toată casa, atrăgându-mi atenția.

Mă întreb ce mai vrea acum? Îmi dau ochii peste cap, oftând și decid să cobor. Îmi strâng mâinile în jurul meu, coborând scările, găsindu-l pe Harry la baza scărilor.

- Ce e? Îl întreb cu răceală în voce, uitându-mă în altă parte. Își așează mâinile pe obrajii mei, forțându-mă să-l privesc.

- Vreau să-ți spun ceva. Îmi dă părul după ureche, privindu-mă drăgăstos. Mă uit confuză la el și aprob din cap, semn că poate să continue. Vom ieși la o scurtă plimbare prin pădure.

- Da, sigur! Pufnesc, îndepărtându-mă de el, neavând încredere în cuvintele lui.

- Ambra, vorbesc serios. Mă privește cu seriozitate, iar eu îl privesc suspicios în ochi. Nu pare să mintă. Un mic zâmbet îmi apare pe buze, simțindu-mi ochii înțepați de lacrimi, nu de tristețe, ci de fericire. În sfârșit, voi ieși afară.

- Ce te-a făcut să te răzgândești? Îl privesc sceptică, gândindu-mă că ar putea vrea ceva la schimb.

- Tu. Vreau să te fac fericită, așa că îți îndeplinesc dorința.

- Fără nimic la schimb? Ridic din sprâncene, privindu-l.

- Am o condiție. Mă încrunt la vorbele lui. Știam eu că trebuie să fac ceva, nimic nu e gratis.

- Care este condiția? Îmi încrucișez mâinile la piept, iar el mă trage la el în brațe.

- Eu ți-am îndeplinit o dorință, așa că vreau să-mi îndeplinești și tu una. Rostește, trecându-și degetele peste obrazul meu.

- Nu sunt zâna cea bună, să-ți îndeplinesc dorințe. Harry chicoteşte la vorbele mele. Nu știu de ce, dar am impresia că dorința lui nu va fi una simplă.

- Vom ieși afară, dacă tu îmi promiți că nu vei fugi. Am rămas mască la cererea lui.

Nu pot să-i promit asta, știind că nu mă voi ține de promisiune. E-n zadar. Îl pot minți, dar asta ar arăta că nu sunt un om de cuvânt și nu-mi place. Trebuie să înțeleagă, eu nu voi rămâne în această casă lângă el. Nu o să fim împreună, deși știu că el vrea asta. Eu nu pot face asta, nu-mi doresc o relație cu el, răpitorul meu. Tot ce
trebuie să fac, e să aștept momentul potrivit și să acționez.

- Harry, nu pot promite ceva, dacă știu că nu mă voi ține de cuvânt. Nu pot să fac asta. Privesc în altă parte, evitându-i privirea.

- Măcar promite-mi că vei încerca. Vocea lui era tristă și mă privea cu speranţă.

- O să încerc. Cedez, nevrând să-l supăr și să nu mai ieșim.

- Mulțumesc! Zâmbește și mă sărută pe obraz. Haide, fugi și te schimbă, eu o să te aștept jos.