Vol. I : Kidnapped

Capitolul 43

Harry's P.O.V

- Dacă mă iubești, mă vei lăsa să plec. Îmi mângâie obrazul, zâmbind nostalgic.

- Nu pot să fac asta. Scutur din cap, așezându-mi mâna peste a ei.

- Asta înseamnă că nu mă iubești. Mă privește dezamăgită. Încă un motiv pentru care trebuie să plec.

Se îndepărtează de mine, privirea ei rămânând pe chipul meu. Rămân în aceeași postură, nefiind capabil să mă mișc. Frica mi-a înghețat sângele în vene. Îmi era frică să nu o pierd. Îmi aruncă o privire scurtă, apoi îmi întoarce spatele. Pașii ei se îndreaptă lent către ușă, iar inima îmi stă în loc, când mâna ei se așează pe clanță.

- Te rog, nu pleca! Spun panicat, căzând în genunchi în fața ei. Te rog, rămâi cu mine! Am nevoie de tine.
Am nevoie de sufletul tău minunat, de glasul tău melodios care îmi calmează toți demonii. Am nevoie să-mi fii alături când sunt trist sau fericit. Am nevoie de tine, te rog nu pleca! O rog, dând drumul lacrimilor.

Îmi înfăsor brațele în jurul coapselor ei, nelăsând-o să se îndepărteze de mine. Capul mi se odihnește pe abdomenul ei, strângând-o cu putere. Nu vreau să plece. Nu sunt pregătit să o las să-i dau drumul.

- Harry, lasă-mă, te rog. Rostește cu glas tremurat.

- Nu pot, te iubesc! Te iubesc prea mult, ca să-ți dau drumul. Înțelegi de ce nu pot, să te las să pleci? Te rog, spune-mi că mă înțelegi. Suspin, ridicându-mi privirea înlăcrimată, pentru a o privi în ochi.

- Harry, m-ai rănit de prea multe ori. Cât să mai îndur? Nu mai pot! Chiar nu mai pot. Îmi dă mâinile la o parte din jurul ei.

- O să mă schimb, te rog! Îi spun grăbit.

- Tu ești tu însuți, nu te poți schimba.
Oftează și face un pas în spate.

- Te rog, nu pleca! Te implor!

- Adio, Harry! Îmi spune și iese pe ușă.

- Nu! Ambra, nu pleca! Te rog, te implor! Nu mă părăsi și tu! Ambra!

- Harry, trezește-te! Îmi deschid ochii la îndemnul vocii, respirând scăldat.

Mă ridic în șezut, fiind derutat. Eram transpirat tot și respiram greu. Încerc să-mi reglez respirația și îmi șterg chipul umed. Aveam lacrimi uscate pe obraji, ceea ce mi-a demonstrat că am plâns în timpul visului. Oftez de câteva ori, ridicându-mi privirea. Întâlnesc o pereche de ochi, privindu-mă cu îngrijorare.

- Harry, ești bine? Serena își plasează mâna pe spatele meu.

- Da. Înghit în sec, lăsându-mi capul în mâini.

- Ce s-a întâmplat? Ce ai visat? Mă întreabă pe un ton ușor răgușit și somnoros.

- Eu.... Încep, dar mă opresc când imaginea Ambrei, părăsindu-mă, îmi reapare în minte.

- Harry? Îmi pronunță numele încet.

- Trebuie să o văd pe Ambra! Răspund robotic.

Mă ridic din pat, croindu-mi drum către camera Ambrei. Acel vis m-a răscolit, mi-a creat o stare de neliniște. De aceea, trebuie să mă asigur că ea este în cameră. Trebuie să știu că e acolo. Deschid ușa, Serena fiind în spatele meu. În cameră era liniște deplină, iar patul Ambrei era gol, cearșafurile fiind șifonate pe pat. Panica mi s-a instalat rapid în corp, iar pentru o perioadă am rămas nemișcat cu privirea fixată pe pat. Gândul mi-a fugit la visul avut. Reprezinta un semn, un avertisment?