Vol. I : Kidnapped

Capitolul 4

Ochii mi se zbăteau pe sub pleoapele grele, în încercarea de a le face să se miște. M-am forțat să le deschid, reușind să-mi dezlipesc o idee genele, însă o durere de cap m-a lovit pe neașteptate. Simțeam cum tâmplele îmi vor plesni de durere. Totul era în ceață și nu-mi puteam da seama unde mă aflam, dar cu siguranță nu eram în camera mea. Am clipit de mai multe ori, iar vederea mi-a revenit treptat. Îmi simțeau capul greu la fiecare mișcare, dar m-am străduit să privesc în jurul meu, analizând locul în care eram ținută ostatică.

O încăpere nu foarte spațioasă, cu o fereastră destul de mică într-un colț, aceasta fiind singura sursă de lumină din încăpere. Aerul era închis, aproape greu respirabil, iar mirosul de umezeală se distingea ușor, ceea ce mă ducea cu gândul la o pivniță sau subsol. Ce se întâmplase cu mine și unde mă aflam?

Am încercat să mă mișc, însă membrele îmi erau imobilizate de un scaun din lemn, funia groasă rănindu-mi încheieturile mâinilor. Mi-am adunat toate forțele și m-am zbătut în strânsoarea puternică, în speranța că aș putea să mă eliberez. Nu am reușit să slăbesc nodurile sub nicio formă. Din contră, am înrăutățit situația, deoarece funiile mi-au provocat răni mai adânci. Corpul îmi era ostenit din cauza încercărilor eșuate, iar faptul că eram neputincioasă în a mă ajuta pe mine mi-a stârnit panica. Am început să tremur, iar la scurt timp panica a fost înlocuită cu frica, frica de a nu-mi pierde viața. Nu a durat mult și am izbucnit în lacrimi, care mi se scurgeau fierbinți pe obrajii reci. Lichidul incolor se prelingea înspre bărbie, simțindu-i gustul sărat pe la colțul gurii.

Mintea mi s-a umplut de gânduri, făcându-mi interiorul să se zguduie. Nu aveam nici cea mai mică idee unde eram sau motivul pentru care am ajuns captiva unui străin. Îmi era frică de ceea ce avea să se întâmple și mă gândeam la cei mai rău. Dacă erau mai multe persoane, care aveau să mă tortureze, abuza sau ucide? Mă cuprindeau fiorii, doar gândindu-mă la acele lucruri îngrozitoare. Suspinele îmi părăseau în mod repetat gura și voiam să țip, însă nodul din gât m-a împiedicat. Gândul îmi era la familia mea, la Kate, dacă nu aveam să-i mai văd niciodată? Aș fi dat orice, doar ca să fiu acasă lângă mama și tata. Îmi doream să fie doar un coșmar, un simplu coșmar, iar când deschideam ochii eram în patul meu. Din păcate, nu era un coșmar, ci pura realitate, am fost răpită. Dacă cel care a făcut-o era un psihopat sau un criminal? Nu voiam să mor pe mâinile unei astfel de persoane.

Gândurile mi-au fost întrerupte de scârțâitul ușii, ce tocmai s-a deschis cu putere, fiind la un pas să se izbească de zid. Am reușit să disting prin întuneric o siluetă înaltă, ce părea a fi una bărbătească. Mi-am înghițit cu greu nodul ce mi s-a format în gât, tremurând din toate încheieturile. Încăperea s-a luminat brusc cu ajutorul unui bec, care a reușit să mă orbească într-o oarecare măsură. Mi-am închis ochii, încercând să mă obișnuiesc cu lumina. Când i-am deschis, iar pulsul mi s-a accelerat în vene. Lumina i-a dezvăluit chipul străinului, iar eu am încremenit pe scaun. Același păr, aceeași ochi pătrunzători, aceeași atitudine. Îmbrăcat într-o pereche de blugi negri, un tricou negru, lăsându-i la iveală tatuajele, atât cele de pe brațe, cât și cele de pe trup, privirea lui era pe mine. Stătea în fața mea cu mâinile încrucișate la piept, având o expresie oarecum neutră pe chip.

Simțeam că o să leșin, dar nu am încercat din răsputeri să alung acea senzație. Respirația mi s-a oprit în gât și îmi doream să mă fac una cu acel scaun, în momentul în care acesta s-a apropiat de mine.

- Vă că te-ai trezit! A remarcat pe un ton dur. Ai dormit bine?

- Harry? Numele bărbatului din fața mea mi-a ieșit printre buzele tremurânde.

- Se pare că mă recunoști.

- Ce se întâmplă? De ce sunt aici? Am întrebat panicată, uitându-mă la el.

- Pentru că așa am vrut eu? A surâs ironic, provocându-mi un fior pe șira spinării.