Alpha's Daughter

Capitolul 52

 Restul vacantei a decurs bine. Am mai vazut niste locuri dar acum e momentul sa ne intoarcem. Cobor treptele avionului luandu-mi bagajul. 
- Cine conduce? spune Luke.
- Eu, ma ofer doritoare sa imi iau gandul un timp  de la stres.
     Urc pe locul soferului fara sa ii las sa mai obiecteze. Sunt 40 de minute. 40 de minute pana voi ajunge in haita perechii mele. Pana il voi ierta. La naiba inima mea bubuie asa tare incat o pot auzi tare si clar. Oare si ceilalti aud? Normal ca aud sunt varcolaci. 
     Restul drumului este parcurs in tacere si timpul zboara la fel de rapid ca si kilometri. 
Parchez masina in fata casei si nu ii mai ajut sa scoata bagajele. Sunt prea nerabdatoare. Intru fara sa bat in casa, pentru ca de ce sa fiu politicoasa, si dau cu ochii de mama lui Shane.
- Heaven! Ce faci aici?spune putin agitata.
- Am venit sa-l vad pe Shane, e acasa? spun mai agitata ca femeia din fata mea.
- Aaa nu, spune iar dupa cateva secunde de la etaj se aude un marait profund.
     Pielea mi se furnica automat si recunosc cat ai clipi proprietarul. Ma uit confuza la femeia din fata mea ce isi musca buzele. Dar confuzia este imediat inlocuita. De soc. Aud tare si clar. Repetandu-mi-se in minte. Un tipat. De placere. Feminin. Ii tipa numele perechii mele. Realizez ce se intampla marindu-mi ochii.
      Si de data asta nu e ca in alte dati cand ma ranea. Nu. De data asta nu sunt furioasa ca apoi sa sfarsesc indurerata. La naiba ca nu. Pot simti. Pot auzi cum ce mai ramasese din inima mea s-a frant. Buzele imi tremura si lacrimi sunt pe cale sa iasa. Pot simti cum ma scufund in durere, cum intunericul ma invaluie. Un tiuit puternic imi rasuna in urechi. S-a terminat. Refuz sa mai lupt. Intre noi totul s-a terminat in cel mai dureros mod posibil. Ma intorc 180 de grade si pornesc in pas alert spre iesire, netinand cont de femeia ce ma ruga sa ma intorc. 
- Ma duc sa duc astea inapoi in haita si ma intorc, spune Luke aratand spre bagajele din portbagaj, ceilalti aprobandu-l. 
      Intru furtunos in masina trantind portiera.
- Hevs ce s-a...., da sa spuna cand se aseaza dar il intrerup:
- Du-ma acasa, spun cu respiratia sacadata incercand sa ma abtin sa nu plang. 
     Tace ascultandu-mi ordinul. In probabil 30 de minute ajungem in haita. Nu mai suport. Simt cum toata durerea se rasfrange asupra mea. Simt presiune asupra pieptului. Simt....cum mor pe interior.
    Am nevoie sa plang. Sa plang pana raman fara viata. Intru in casa vazandu-mi tatal in birou.
- Hei cum a fost in va...
        Nu ii dau prilejul sa termine caci ma arunc in bratele lui dand fraul liber lacrimilor. 
- S-a terminat...totul intre mine si el, spun cu vocea franta tremurand.
       Si plang. Cum nu am mai plans de mult. Si tatal meu nu ma intreaba nimic. Doar ma pune pe canapea nelasandu-ma din bratele sale protectoare nici macar o secunda. Nu ma intreaba nimic. Nu incearca sa ma aline cu cuvinte fara sens cum ca totul va fi bine. Stie ca nu va fi. Stiu ca nu va fi. Doar pastreaza tacerea in timp ce imi freaca spatele linistitor. Totul se frange in jurul meu. Tot ce pot face e sa plang in hohote. 
- Nu mai vreau. Doare. Doare asa tare, spun plangand.
- Asa e viata scumpo. Nu poate fi totul roz, spune tata cu glas frant.
- Nu dar la mine totul e negru! De doi ani! Ce am facut sa merit asta? Daca asa va fi mereu nu vreau sa traiesc intr-o lume ca asta. Nu mai suport.
- Nu mereu va fi asa. Vei gasi fericirea. Daca nu alaturi de cineva atunci singura. Dar o vei face. Esti puternica. Si esti mai buna de atat. Stim amandoi asta. 

   Am reflectat la vorbele sale clipe in sir. Pana nu am mai avut putere sa plang. 
- Multumesc, soptesc ridicandu-ma. 

      Intru in camera mea privind in jur. Totul era curat. Valizele erau langa usa dressing-ului si draperiile erau trase lasand soarele sa inunde camera. As vrea sa ploua. Las apa sa umple cada in timp ce despachetez. Ma asez usor in apa calda lasand-o sa-mi amorteasca durerea. 
      Dupa baie ma imbrac cu pijamalele negre cu ursuleti si ma bag in pat chiar daca afara inca era lumina. 
   Poate nu eram destul de buna pentru el. Sau poate pur si simplu se saturase sa ma astepte. E clar ca nu suntem meniti sa fim impreuna. Nu vreau sa mai fim impreuna. E clar ca nu ne potrivim. Dar de ce eu ar trebui sa sufar? De ce sa fiu eu cea care plange? Poate pentru ca nu esti buna de altceva. O voce din subconstientul meu sopteste cu scarba. Oare? Asta e impresia pe care le-am lasat-o tuturor? 
O ia asculta aici plangacioasa mica! vocea suparata a Raisei ma face sa tresar.
Raisa? spun socata.

Unica. M-am plictisit sa simt durere si nu mai suport. La fel si tu. 
Raisa, Wanheda nu se va mai intoarce. Nu voi permite asta.
Sa fii sigura ca nu! Dar uiti ca Wanheda era doar o porecla. O denumire. Tot tu erai. Doar ca fara sentimente. Inca mai ai puterea aia. Inca mai esti Crescent. Inca mai ai puterea unui Alpha. Asa ca da-o naibii de durere! Esti Heaven Hale. Esti o luptatoare! Sa-i ia naiba pe Shane si Chase. Ne descurcam si fara ei! M-am saturat sa depind de el. Daca el e bine tu de ce sa nu fii? Noi de ce sa nu fim?

Ai dreptate.
Desigur ca am! Acum ridica fundul ala din pat si sa inceapa antrenamentul!
Chiar trebuie acum? Nu putem de maine? Sunt obosita...
SUS!ACUM! tipa ca o nebuna facandu-ma sa ma ridic fulger.

    Incheiem discutia si intru in dressing. Imi pun o bustiera sportiva neagra si o pereche de colanti trei sferturi negri. Ma incalt cu nike-urile negre si imi prind parul in coada iesind. In regula Heaven. E timpul sa te repui pe picioare. Esti puternica. Poti s-o faci. Imi spun mie apoi incep sa alerg prin padure. 
   Dupa 10 ture de alergat ma prabusesc la pamant epuizata. 
Ugh...Avem mult de treaba, spun exasperata oftand.

     In sfarsit am postat si eu. Scuze daca v-am intristat. Sper sa va placa! Pareri? Nu uitati sa votati.
P.S.: Nu stiu cand postez!