Alpha's Daughter

Capitolul 80

- Cred ca au trecut mai bine de 30 de ore de cand esti aici, Heaven. De ce nu mergi in haita? Se vede deja pe fata ta ca esti obosita, spune Luke. 
- Sunt bine si nu plec nicaieri pana nu se trezeste Liam, spun strivind chistocul de tigara cu talpa pantofului. 
- Nu stim cand o sa se trezeasca. In plus, nu o sa fie singur, facem toti cu randul la supraveghere si mai sunt si garzi. Nu o sa se intample nimic.
- Luke, ti-am zis ca nu plec nicaieri, spun prompt.
- Sa stii ca haita nu te uraste. Nu mai esti Wanheda si ei stiu asta.
     Cand a spus asta un fior mi-a strabatut corpul facandu-l sa se raceasca instant.
-  Au inteles toti de ce ai plecat, si nu te-a judecat nimeni. Nu te uraste nimeni, Hevs.
- Nu stii asta, spun privind parcarea.
- Ba stiu.
- Nu Luke, nu stii, mereu o sa existe barfe si zvonuri si mereu o sa fiu judecata pentru alegerile facute, chiar daca nu vor mai da glas acestor judecati.
- Cred ca e mai importanta parerea familiei. Tu ce zici?
- Ai dreptate, spun intrand in cladire odata cu el.
- Wow, mi-ai dat dreptate. Da' chiar ca te-ai schimbat, nu gluma, spune si un zambet amar imi ridica colturile buzelor. Eu merg in haita. Vii si tu? 
- Da, hai ca vin. 
   Intru in camera lui Liam si imi iau geanta. Ma mai uit o data la fratele meu care statea pe pat cu ochii inchisi si soptesc un "Ma voi intoarce" dupa care ies. 
- Gata? intreaba Luke invartind cheile masinii pe mana.
- Da, spun si plecam amandoi. 

     Drumul a fost rapid, Luke fiind acelasi vitezoman pe care il stiam. Analizez impreurimile din haita, observand ca nu s-au schimbat atat de multe pe cat credeam. Varcolacii pe langa care treceam priveau masina curiosi si totodata uimiti cand ma vedeau. Luke parcheaza in fata casei si intru in slow-motion in casa. Cateva piese de mobilier erau schimbate, la fel si peretii din living care acum erau albi, in rest era la fel. In bucatarie i-am auzit vocea Beta-ului caruia i-a cazut fata cand m-a vazut. 
- Aici era Alpha-ul Suprem! Bine ai revenit acasa, copila! spune barbatul luandu-ma intr-o imbratisare parinteasca. 
  Am zambit raspunzandu-i la gest cu blandete.
- Ce te-ai schimbat, acum chiar arati ca o femeie in toata firea! remarca acesta privindu-ma din cap pana in picioare. Ma bucur sa te revad chiar daca circumstantele lasa de dorit.
- Si eu ma bucur sa va revad, sa ii revad pe toti de fapt, adaug.
- Avem destul timp de stat la povesti, Heaven trebuie sa se odihneasca, apare tata in spatele meu. 
- Party breaker, murmur privindu-l urat.
- Da da, du-te si culca-te.
- Nu mi-ati transformat camera intr-un birou? Cum asa? spun curioasa si amuzata.
- Nu ai mai fi avut unde sa dormi cand te-ai fi intors, spune zambind amuzat. 
- Asa e, atunci eu urc sus, spun indreptandu-ma spre lift. 
- Bine.
- Daca se intampla ceva ma treziti, adaug inainte sa intru in lift.
- Da scumpo. Du-te, spune tata impingandu-ma usor de la spate.
- Vorbesc serios! 
- Si eu, hai du-te, spune apoi usile liftului se inchid.
       Intru in camera mea, punandu-mi geamantanul langa usa si analizand incaperea. Nu schimbasera absolut nimic. Ating cu degetele mobila si peretii, retraind amintiri de acum 2 ani. Zambesc amar la derularea imaginilor din mintea mea apoi imi iau din baga cele necesare si fac un dus. Ma schimb in piamale si ma arunc ostenita in pat, adormind aproape instantaneu.

     ***

  Deschid ochii, parca mai obosita decat ma culcasem si verific ceasul. Era ora 9 seara si afara domnea Luna pe cer. Ma ridic din pat si caut in valiza niste haine. Ma schimb intr-o pereche de pantaloni tip creion albi, o camasa lejera crem si ma incalt cu o pereche de cizme cu toc patratos tot crem. Imi prind parul intr-o coada la spate, ma machez natural si cobor. 
- S-a trezit Frumoasa Adormita, spune Luke amuzat.
- Cum te simti? ma intreaba Katherine.
- Mai bine, raspund sec in timp ce imi torn cafea intr-o cana cu capac. Mai vine cineva la spital?
- Nu vrei sa mananci mai intai? se intereseaza Lexa privindu-ma curioasa.
- Nu, multumesc, nu mi-e foame. Deci? Veniti si voi? 
- Noi de acolo am venit, o sa dormim cateva ore si apoi ne intoarcem, ma informeaza Luke.
- Okey, spun si merg in biroul tatei.

     Bat la usa si aud un "Intra" inainte sa deschid usa. Tata statea la birou citind niste hartii. 
- Parca nu mai erai Alpha, de ce te ocupi de treaba unuia? spun curioasa asezandu-ma pe scaunul din fata lui.
- Il mai scap pe Liam de treaba. Dar tu? Esti odihnita? Unde mergi?
- Da, m-am odihnit, merg la spital. Am venit sa te intreb ce masina pot sa iau.
- Ia Range Rover-ul alb, cheile sunt la intrare in cuier.
- Ok, multumesc, spun ridicandu-ma.
- Heaven, il aud pe tata inainte sa ies din birou.
- Da? ma intorc cu fata la el curioasa.
- Sigur esti bine?
- Da, tata, spun fortand un zambet.
     Ies din birou inghitind in sec si ma indrept spre garaj. Vopseaua alba a Range Rover-ului alb lucea ca o stea in ochii mei. Am urcat la volan admirand interiorul. O masina frumoasa. Am auns rapid la spital deoarece nu era trafic spre fericirea mea. Xander, Ty si Bree stateau pe scaunele din sala de asteptare. Se vedea cat de obositi sunt. 
- Mergeti in haita si culcati-va, mai aveti putin si adormiti pe scaunele astea, le spun cand ajung in fata lor.
- Nu e nevoie Heaven, e randul nostru sa stam de paza, spune Bree.
- Avem gardieni pentru asta. Serios, mergeti. Nu ma faceti sa-mi folosesc puterea de Alpha si sa va ordon ca nu vreau.
- Nu mai esti Alpha Hale, spune Ty confuz.
- Nu dar inca sunt Alpha-ul Suprem, spun facandu-i cu ochiul. E-n regula daca apare ceva ma descurc, in plus, cum spuneam, avem si gardieni. Liam e inafara oricarui pericol.
- Nu ne deranjeaza sa stam aici, spune Xander.
- Tu nu ai o haita de care sa te ocupi, Beta? adaug ridicand o spranceana. 
- Touche, spune ridicandu-se cu o oarecare retinere.
- Esti sigura ca nu ai nevoie de companie? Nu vreau sa ramai singura, spune Bree privindu-ma ingrijorata.
- M-am imprietenit cu singuratatea, spun sec. Acum gata cu argumentele, mergeti si dormiti. 
- Bine, spune fata privindu-ma cu regret apoi pleaca. Daca ai nevoie de ajutor, suna-ne.
- Asa voi face, spun si intru in salon cand acestia pleaca.
   Ma asez langa pat si ii iau mana intre ale mele. Privesc cu durere toate firele si toate aparatele la care este conectat.
- Inteleg ca esti suparat pe mine si vrei sa te razbuni ca am plecat si te-am lasat, dar cred ca te-ai razbunat destul. E timpul sa te trezesti Liam. 
 Baiatul nu schita niciun gest si golul ce imi pasa pieptul se adancea din ce in ce mai tare. 
Usa se aude si o vad pe Kalyn intrand.
- Ah, nu stiam ca ai ajuns, am fost sa imi iau cafea, daca stiam iti luam si tie.

 Ridic cana mea de cafea in semn de "noroc".
- Am si eu, dar multumesc oricum, spun privind chipul fetei.
   Se citea oboseala foarte clar pe fata ei. Avea cearcane, ochii rosii si umflati de la atata plans si privirea pierduta.
- Cum rezistai? intreaba spargand linistea asternuta intre noi de cateva minute.

      Imagini cu Shane pe patul de spital mi-au navalit in fata ochilor, odata cu ele aparand si durerea. 
- Cu greu. Simteam ca innebunesc cu fiecare secunda care trecea. Imi venea sa il iau de umar si sa-l scutur si sa tip la el pana se trezea. Ma simteam neputincioasa si asta era cel mai oribil sentiment. Sa-ti vezi persoana iubita cum se lupta intre viata si moarte si sa nu poti face nimic te distruge pe interior. De multe ori cand Shane ajungea intr-o astfel de situatie stateam cu zilele in spital, fara sa mananc, ma certam cu ceilalti deoarece ei insistau sa ma odihnesc si sa mananc ca altfel imi faceam mai rau, dar oricum nu ii ascultam de obicei. Ceea ce faci si tu acum. 
  Aceasta isi uneste buzele intr-o linie ferma inclinand usor capul.
- Asa e. Pur si simplu nu vreau sa plec de langa el. Cum ar putea sa ma intereseze starea mea cand el e asa? Cand stiu ca l-as putea pierde? spune si lacrimile i se aduna in ochi.
- Nu o sa-l pierzi. Liam e un Hale, si inca cel mai incapatanat as putea adauga. Nu renunta el atat de usor, spun zambind amuzata. 
 Fata zambeste si ea pentru maxim doua secunde ca apoi sa-si refixeze privirea spre el. 
- O sa-ti dau o mama de bataie cum n-ai mai luat de mult cand o sa te trezesti pentru ca te lasi asteptat, spune privindu-l incruntata. 
- Ma bag si eu, spun amuzata privindu-mi fratele.
- Oare ne aude? 
-Sper ca nu, am spus prea multe siroposenii de care ar face misto cand s-ar trezi, adaug amuzata.
  Fata zambeste privindu-ma.
- Mi-a vorbit mult despre tine. Esti practic un model pentru el. Ti-a dus enorm de tare dorul. 
 Am zambit amar, privindu-mi din nou fratele.
- Si eu i-am simtit lipsa.

 Am revenit. Da, da, inca mai traiesc. Sper sa va placa capitolul!