Oameni vorbind, bip-uri rasunandu-mi in cap si pasi. Cu greu incerc sa imi deschid ochii ca sa pot sa vad de unde vine toata zarva asta. Reusesc sa ii deschid, dar un material mov imi acopera fata. Imediat am putut recunoaste parfumul mamei. Ma simt asa de bine cand mama ma imbratiseaza, dar in momentul de fata simt ca imi opreste respiratia. Am inceput sa tusesc, iar ea mi-a dat drumul. In momentul in care mi-a dat drumul, corpul meu ceda, e slabit.
Mi-am ridicat privirea. In dreapta mea se aflau mama, tata si Gabriela. M-am intors spre partea opusa a camerei. Acolo era obiectul acela de masurat pulsul, o masuta cu flori si in spatele lor o asistenta medicala.
- De ce sunt intr-un spital? Ce s-a intamplat, mai exact?
- Cand am venit acasa, Gabriela dormea, iar tu erai intinsa pe jos. Doctorul a spus ca e posibil sa fie din cauza medicamentelor. Poate nu le-ai luat sau sunt prea puternice. a spus tata.
Am dat din cap aprobator si m-am uitat pe micul geam ce facea legatura cu sala de asteptare. Doctori care alergau de colo-colo cu pacienti grav raniti.
Asistenta a venit spre mine si mi-a intins o tava cu mancare. Am luat o bucata din carnea de pui si am simtit ca mor. Chestia asta are gust de guma de sters.
M-am intors strambandu-ma catre mama si am spus:
- Vreau acasa.
N/A:
Naspa..
CITEȘTI
200 de zile
Ficção Adolescente—Zilele trec şi îmi dau seama că nu mai am mult. —O să vezi că n-o să mori. Îţi promit asta. —Şi totuşi... dacă? —Atunci o să plâng 100 de zile după tine.
