200 de zile

Ziua 30.

   —Scumpo! a strigat mama din bucătărie. 

Ştia perfect că încă nu am voie să mă ridic din pat. Abia am venit de la spital...

 —Scumpo! strigă din nou.

 Uşa de la camera mea era deschisă şi aşa am putut să-l văd pe tata mergând plictisit pe hol să îi reamintească mamei că nu am voie să mă ridic din pat. S-a oprit în faţa uşii mele şi mi-a spus:

 —Femeia asta.

  Am chicotit şi apoi am început să râd cu putere când am văzut-o pe mama în spatele lui cu o faţă care expira dorinţa de a-i trage una peste fund. Tata şi-a dat seama că e în spatele lui; a strâns din ochii şi s-a întors cu faţa spre ea zâmbind. Expresia lui mă ducea cu gândul la un vechi prieten de al meu care atunci când îmi mânca cicolata şi mama lui îl certa făcea aceeaşi faţă. Tristeţea m-a cuprins la gându-l că eu şi cu el ne-am certat rău şi el s-a mutat din oraş înainte să îmi spun că-mi pare rău. 

  Mi-am ridicat privirea la părinţii mei şi l-am văzut pe tata lundu-o în braţe pe mama. Ce drăguţ. Mama îl sărută pe tata pe obraz, iar aceta pleacă. Mama intră în cameră ţindând în mână ceva şi înainte să se apropie de mine, închide uşa. S-a aşezat la marginea patului meu şi mă ia de mână.

 —Ţi-am luat .... ţi-am luat acest jurnal. a spus ea.

 —De ce? am întrebat .

 —Păi, toate fetele au şi cred că şi ţie îţi este folositor. a spus privind pământul.

Minte. Ştiu de ce l-a cumpărat.

 —Minţi, mamă. L-ai luat ca să scriu tot ce mi se va întâmpla în ultimul meu an pentru că vrei o amintire cu mine, pentru că mă vei vrea mai aproape.

 Pentru o secundă rămase uimită, dar după o lacrimă i se scurse pe obraz. Am luat-o în braţe şi i-am sărutat obrazul. Mi-am mângâiat capul, apoi am putut să simt cum lacrimile ei se lovesc de umărul meu dezgolit.

 O să treacă şi peste asta, cum a făcut până acum. Câte a îndurat mama la viaţa ei... aş vrea să pot să mai stau, dar ....

N/A: nu e editat :)

deci e ... nu varză, e salată.