n/a: n.e.e.d.i.t.a.t.
Am avut de făcut o alegere, una importantă. De trăit sau de supravieţuit. Oricât de mult am vrea să rămânem aici, vom pleca. Am ales să trăim, să trăim cât mai putem. Deşi avem motive de a rămâne, vom pleca undeva departe. Am ajuns să ne obişnuim cu ideea de a nu mai exista. Nu merită să te zbaţi, avem doar o viaţă de trăit. Am căzut de acord că am trăit destul.
Cel mai greu lucru este de a părăsii persoane dragi. Au promis că n-o să plângă, dacă o s-o facă va fi de fericire pentru că am reuşit să scăpăm de această lume rea. Iar noi am promis că nu ne vom sbate să trăim. Mulţi din-aintea noastră au făcut-o, dar tot au ajuns unde vom merge şi noi. Împreună. Dacă unul moarte în-aintea celuilalt? Suferinţa va fi mare, dar ne vom revedea mai curând decât credem. Abia aştept momentul revederii, atunci voi ştii cât de mult ne iubim. Vorba aceea "Ştii că iubeşti, atunci când o laşi să plece." . Ştiu că o face şi acum, dar vreau dovezi pentru că sunt fată şi fetele au nevoie de dovezi.
—Zilele trec şi îmi dau seama că nu mai am mult. i-am spus lui Phillip uitându-mă la calendarul din sala de aşteptare de la spital.
—O să vezi că n-o să mori. Îţi promit asta.
—Şi totuşi... dacă?
—Atunci o să plâng 100 de zile după tine.
—Şi dacă o să mori în-aintea mea?
—Nu se va întâmpla.
M-am aşezat pe scaun lângă el. El şi-a pus braţul pe după umerii mei, iar eu mi-am lăsat capul pe umărul său stâng. Mă mângâie pe păr, acest lucru a devenit un mod de a mă relaxa. Atingerea lui este aşa de caldă şi blândă.
Mama veni alergând la noi şi ne-a spus că putem să ne facem bagajele. Plecăm pentru câteva zile în America ca să pot participa la piesa de teatru a şcolii. Doctorii au spus că nu e niciun pericol, la ambii, şi că putem pleca. Fericirea a început să alerge ca nebună prin tot corpul meu. Mă întorc acasă, pentru ultima dată.
CITEȘTI
200 de zile
Teen Fiction—Zilele trec şi îmi dau seama că nu mai am mult. —O să vezi că n-o să mori. Îţi promit asta. —Şi totuşi... dacă? —Atunci o să plâng 100 de zile după tine.
